Negustori români, vă ordon treceţi Prutul! INFOGRAFIE
- Lucian Davidescu
- 5 martie 2012, 13:31
La 20 de ani după căderea URSS, România încă nu a reuşit să detroneze Rusia ca principal partener al Moldovei.
România va deveni principalul partener economic al Republicii Moldova, după finalizarea unor proceduri de privatizare, a afirmat, sâmbătă, premierul Mihai Răzvan Ungureanu săptămâna trecută, la finalul şedinţei comune a guvernelor celor două ţări. Deocamdată, Federaţia Rusă este încă principala sursă a importurilor dar şi principala ţintă a exporturilor moldoveneşti. Republica Moldova are o balanţă comercială puternic dezechilibrată, cu importuri de peste două ori mai mari decât exporturile, şi o economie aflată în proces de redresare rapidă.
Republica Moldova are o economie mai slab dezvoltată decât a României, însă ritmul de creştere este mult mai rapid. Citeşte pe Hyde Park: "Cum poate câştiga Moldova războiul de imagine româno-rus"