"Năzbâtiile" mamelor lăsate singure de stat: "Îmi pare rău că sunt româncă"
- Adam Popescu
- 28 mai 2010, 10:05
"Înainte de a face un copil, o familie se gândeşte, îşi face un calcul: Am cu ce să-l cresc?", spune Raluca Ghinea, însărcinată în opt luni. Ea crede că sunt numeroase mămici din clasa medie care au decis să facă un copil când li s-a promis acel 85% din salariu. Şi care acum, cu pruncul gata să se nască, riscă să nu aibă cu ce să-l crească.
În urmă cu un an, preşedintele Traian Băsescu a făcut o gafă de proporţii, în ceea ce priveşte femeile singure. Astăzi, la al doilea protest al mamelor, organizat în faţa Guvernului, mesajul, puţin reformulat, a ajuns pe o pancartă agitată de manifestanţi. "Mamele singure nu supravieţuiesc fără năzbâtii", scrie pe acesta, iar numele lui Băsescu este pus într-un colţ.
Ei spun că preşedintele fie se face vinovat, fie tolerează un "sistem nesimţit". "Începuse Boc să latre de pensii nesimţite. Acum văd că nu mai latră", spune Ionuţ Mazăre, în timp ce alt bărbat consideră că Boc este doar al doilea vinovat, după preşedintele Băsescu. Situaţia familiei Mazăre merită prezentată. Alexandra, soţia lui Ionuţ, este însărcinată în cinci luni. Ei au deja un copil, de un an şi şapte luni. "Am stat într-un cămin de familişti, în Tei. Acum stăm la părinţi, într-un apartament. Dar e greu, e greu să îţi creşti copiii aşa". Anul trecut, familia Mazăre şi-a făcut calculul de care pomeneşte Raluca Ghinea. El era angajat al Oficiului Naţional de Cadastru. "Eram separat de stat, dar în urmă cu câteva luni ne-au băgat la bugetari. Nu ştiu de ce, deoarece ne autofinanţam. Acum, dacă salariul îmi scade cu 25% şi scade şi nivelul indemnizaţie, rămânem cu foarte puţin", spune bărbatul. "O să mergem la ţară" Alt tătic spune că, în condiţiile care se anunţă, îi este foarte greu să îşi crească copiii la oraş. "Ce o să facem? O să mergem la ţară, să ni-i crească părinţii".
Astăzi, în faţa Palatului Victoria, s-au strâns mai puţin de 100 de mame. "Cred că suntem mai puţine decât acum o săptămână (n.r. când s-a protestat în faţa Ministerului Muncii, pe o vreme ploioasă). Atunci a fost o furie colectivă, acum lumea pare resemnată", spune Gabriela, venită astăzi în faţa Guvernului împreună cu Vlăduţ, fiul său în vârstă de un an.
"Poate unele au fost comode, altele s-au ferit să stea cu copilul în soare. Dar nu poţi să stai acasă şi să aştepţi să îţi pice din cer", crede Gabriela, care stă când lângă gardurile puse de jandarmi, când la umbra unor copaci de lângă Muzeul Antipa. "Îmi pare rău că sunt româncă" Peste drum de protest, pe partea cu clădirea Guvernului, Cecilia Marin îşi plimbă cei doi copii într-un cărucior. Nu sunt gemeni. Cel mare, în vârstă de un an, stă deasupra, în coşul normal al căruciorului, în timp ce mezinul, de trei luni, stă într-un soi de hamac ataşat în partea de jos a căruciorului.
"Nu pot să stau cu ei în soare. Dar eu cred că nu noi, mamele, ar trebui să fim aici, ci toată lumea. Să stea în picioare de dimineaţa până seara şi să protesteze. Atunci punem presiune pe ei", spune femeia, arătând cu degetul spre clădirea Guvernului. "Îmi pare rău că sunt româncă - adaugă ea - şi că m-am născut într-o ţară de oameni şi am ajuns să trăiesc în una de neoameni". Cu doliu pe braţ: "România nu se naşte, moare"
Raluca Ghinea crede că măsure contravine reglementărilor Uniunii Europene, care încurajează natalitatea. "În 2009 şi 2010, s-au născut mai mulţi copii. A fost o creştere mică, dar constantă. Dar statul e obligat să protejeze această creştere", spune ea. Din vorbele ei, se desprinde concluzia că familiile educate, cu venituri medii, sunt descurajate să aibă un copil.
"Această măsură, cea cu 85%, a încurajat familiile să aibă copii. Acum, familiile se vor gândi de două ori dacă fac un copil sau nu", spune viitoarea mamă, în timp ce leagă de braţul uneia dintre manifestante o banderolă neagră.
"De ce neagră? Pentru că suntem în doliu". În apropierea ei, pe o pancartă legată de gardul aşternut de jandarmi scrie: "România nu se naşte, România moare".