Teroare într-o creşă din România. Copii umiliţi, bătuţi şi obligaţi să se spele cu apă de la toaletă. Care este reacţia părinţilor
- Lucian Ionescu
- 7 mai 2019, 09:09
O anchetă de amploare a fost demarată la o creşă din Năvodari, după ce o înregistrare a ajuns pe mâna poliţiştilor. Un părinte a montat un sistem audio la unul dintre copii şi a fost îngrozit când a auzit ce s-a întâmplat. Cele care sunt angajate ca să aibă grijă de copii i-au obligat pe aceştia să se spele pe faţă cu apă de la toaletă iar cei care nu au făcut asta au fost bătuţi.
Ţipetele şi ameninţările şi modul în care îngrijitoarele îi umilesc pe copiii din creşă au reprezentat dovezile care au determinat începerea anchetei, potrivit antena3.ro
Părinţii spun că nu se vor opri până când îngrijitoarele nu vor plăti pentru abuzurile la care i-au supus pe copii.
„Numai figuri ai în cap! Fir-ai a naibii de zăpăcită, în ce hal poate să alerge şi umflatul ăsta se ia după ea”, se aude o îngrijitoare spunând pe fundal.
„Am aflat că sunt trataţi foarte urât, sunt bruscaţi, sunt înjuraţi, jigniţi”., a spus unul dintre părinţi
„Pe lângă faptul că m-a deranjat foarte tare că a pus-o să se spele cu apă din toaletă pe faţă, se ţipă încontinuu la ea, ţin să cred că au ceva personal cu ea, pentru că 80% din acea înregistrare de o oră nu se ţipă, se urlă”, a spus mama unui copil.