Marinarii chinezi, din recif la tribunal

Marinarii chinezi, din recif la tribunal

Autorităţile australiene vor da în judecată administratorul navei chinezeşti care a eşuat în apropierea Marii Bariere de Corali.

Circulaţia maritimă în zona Marelui Recif de Corali este strict limitată, pentru a proteja această barieră naturală a Australiei. Marinarii de pe nava chinezească au intrat pe un traseu neautorizat şi au deviat cu câţiva kilometri de la ruta stabilită, pentru a scurta distanţa pe care o aveau de parcurs.

Navă-cargo transporta cărbuni şi a eşuat pe 3 aprilie pe un banc de nisip în apropierea Marii Bariere de Corali. Trei tone de combustibil din rezervorul navei s-au scurs în mare. Drept urmare, Australia va intenta o acţiune judiciară împotriva navei chineze.

Cei trei marinari de la bordul navei, un sud-corean în vârstă de 63 de ani, şi doi vietnamezi de 26 şi, respectiv, 32 de ani, au fost acuzaţi în baza legislaţiei internaţionale privind Marea Barieră de Corali din 1975 şi se vor prezenta în faţa judecătorilor mâine.

Coralii sunt deja puşi în pericol de creşterea gradului de poluare a mărilor. Otrăvite de substanţele poluante care ajung în mare, coloniile de corali rămân fără locuitori, ceea ce, pe termen lung, poate duce la dispariţia lor, dacă nu se iau urgent măsuri, avertizează ecologiştii.

Ne puteți urmări și pe Google News