Nastase asmute PSD-ul pe Basescu

Traian Basescu este principalul adversar al PSD. Aceasta este concluzia unei dezbateri despre soarta stangii romanesti, la care au participat, printre altii, Mircea Geoana, Adrian Nastase, Ion Iliescu, Cristian Diaconescu, Vasile Dancu si Titus Corlatean.

De departe cel mai dur vorbitor a fost Adrian Nastase. „Scopul lui Traian Basescu este sa distruga PSD sau sa-l reduca la o forma controlabila. PSD are de ales intre a se opune lui Traian Basescu sau a i se supune”, a afirmat Nastase, subliniind ca optiunea anti-Basescu a PSD este „o chestiune de urgenta”.

Ponta, apel pentru recuperarea lui Nastase Mai moderat s-au aratat Ion Iliescu si Mircea Geoana. Presedintele de onoare al PSD s-a rezumat la o expunere strict teoretica despre stanga. Mircea Geoana in schimb a militat pentru crearea „unei platforme a stangii”. „Adversarul ideologic al PSD este ansamblul dreptei, iar Basescu si partidul sau sunt adversarii electorali”, a spus Geoana.

In opinia sa, „numai PSD poate sa dea un prezidentiabil cu sanse impotriva lui Basescu”. Presedintele PSD a incercat sa si-i apropie pe Iliescu - „are o experienta inegalabila” si pe Nastase - „un nume greu in PSD”.

La randul sau, Victor Ponta a facut un apel la recuperarea lui Nastase si i-a criticat pe cei care, in numele reformei, „de trei ani, nu fac decat sa scoata voturi din partid” prin indepartarea liderilor vechi. Ponta l-a periat si pe Ion Iliescu: „Traim din ce a strans Ion Iliescu in 1990. De atunci tot cheltuim, dar nu am adus nimic in plus la aceasta avere”.

Ne puteți urmări și pe Google News