NASA organizează o licitație pentru minerit pe Lună

NASA organizează o licitație pentru minerit pe Lună

Agenția Spațială Americană a anunţat că este gata să colaboreze cu orice companie privată care este interesată să facă primii paşi în explorarea şi exploatarea resurselor naturale de pe Lună, aşa cum ar fi heliu-3 şi metale rare

Una sau mai multe companii private urmează să câştige un contract pentru construcţia de roboţi autonomi pentru misiuni de prospectare, primii paşi spre exploatarea minieră a satelitului natural al Pământului, transmite Agerpres citând un material publicat de The Verge.

Propunerile iniţiale sunt aşteptate în cadrul programului CATALYST - (Lunar Cargo Transportation and Landing by Soft Touchdown) până la data de 17 martie 2014. NASA nu a precizat când va anunţa compania sau companiile câştigătoare ale unui contract de tip ”Space Agreement Act”, contract care nu va obliga guvernul american la finanţarea proiectelor, dar care va asigura spirjinul Agenţiei Spaţiale americane. Conform acordului Outer Space Treaty al ONU, din 1967, statele planetei nu au dreptul să pretindă drepturi asupra Lunii. Însă oportunitatea deschiderii de exploatări miniere pe Lună şi apariţia unui sector spaţial privat a declanşat noi dezbateri cu privire la drepturile de proprietate asupra teritoriilor şi subsolului selenar. În mostrele aduse de-a lungul timpului de sondele trimise pe Lună a fost găsit litiu, folosit la acumulatorii telefoanelor, laptopurilor și maoinilor electrice, dar și heliu 3, folosit în medicină, scrie digi24.ro. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Traian Băsescu: Sinceritatea costă, poporului român nu îi place să îi spui lucruri pe care nu vrea să le audă
  • Adrian Halpert: Antena 3 și-a cumpărat premiile internaționale
  • Ponta: Dacă liberalii ne dau ministerul de Interne, acceptăm cu plăcere. VEZI ce a zis Antonescu

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Cele mai tari IMAGINI de la 2014 Sony World Photography. Selecția s-a făcut din peste 130.000 de fotografii
  • Dans popular MOLDOVENESC, executat de doi patinatori americani | VIDEO
  • Se simte bine în corpul ei ŞI O ARATĂ. Câţi ani crezi că are ACEASTĂ FEMEIE? / GALERIE FOTO