Zilele trecute am jucat primele spectacole cu "O scrisoare pierduta", la Teatrul Bulandra din Bucuresti.
Publicul a ras cu lacrimi si a aplaudat cu ovatii remarcabila montare a lui Doru Ana. Actor si profesor la UNATC, Doru Ana a avut o idee geniala in simplitatea ei si a pus in scena un spectacol modern, pastrand cu respect litera partiturii lui Caragiale.
In conceptia sa, toate personajele sunt inteligente, abile, feroce in tenacitatea de a-si atinge scopurile, iar spectatorii inteleg ca politica, azi, ca si ieri, se face in spatele usilor inchise, ca toti facem parte dintre acei „gura casca” despre care se vorbeste cu dispret la un moment dat, acei alegatori turmentati de numarul de Catavenci, Farfurizi sau Dandanache dintre care cu greu poti alege pe unul mai de Doamne-ajuta!
Spectacolul regizat de Doru Ana propune o viziune atroce despre modul de a gandi al celor care fac si desfac in politica romaneasca.
Evident ca niciun politician nu va avea curajul sa se recunoasca in atitudinile caracterelor de pe scena, fiind convins ca trebuie sa fie vorba intotdeauna despre altii.
Dincolo de hohotele de ras starnite de ambitiile, de micile pasiuni si de incrancenarea personajelor, publicul desluseste drama sa, a omului obisnuit, a carui existenta este guvernata de personaje asemanatoare celor de pe scena. Ne-am construit rolurile cu minutiozitate, fara sa cautam sa facem trimiteri la personaje din lumea reala a politicii romanesti.
Insa aceste conexiuni se fac automat, pentru ca oportunismul, demagogia, santajul, traficul de influenta, imoralitatea, subordonarea institutiilor statului interesului personal, coruptia in toate formele ei sunt subiecte de care ne lovim zi de zi.
Recomandările noastre
