MyAir zboară la Bruxelles

MyAir zboară la Bruxelles

Operatorul aerian low cost MyAir va opera de la 1 decembrie patru zboruri săptămânale Bucureş ti-Bruxelles, iar din primăvara lui 2008 compania va efectua curse şi spre Torino, Genova şi Ancona.

„Pe ruta Bucureşti- Bruxelles, pentru început vor fi patru zboruri pe săptămână, dar compania este deja pregătită pentru a opera zilnic şi, în anumite perioade ale anului caracterizate prin activitate intensă, chiar şi cu două zboruri pe zi“, se arată într-un comunicat MyAir.

Potrivit directorului general Michael Harrington, cursele cu plecare de pe Aeroportul Băneasa către Torino, Genova şi Ancona vor avea câte o frecvenţă de trei zboruri pe săptămână. Deocamdată nu se cunosc preţurile biletelor pentru aceste curse.   O altă strategie a operatorului pentru a-şi creşte cota de piaţă în România este efectuarea unor curse interne începând de anul viitor, când flota companiei se va mări cu câteva avioane.   „Acestea (cursele interne - n.r.) vor avea şi rolul de a conecta cursele noastre interne cu cele externe, prin intermediul Aeroportului Băneasa“, a spus Harrington. Din luna decembrie, MyAir va utiliza pentru cursele de România două aeronave Airbus A320, care vor avea ca bază Aeroportul Băneasa din Bucureşti. În prezent, MyAir mai operează curse spre Catania, Milano, Bari, Venezia, Roma, Napoli, Bologna, Barcelona şi Paris, pe Charles de Gaulle.

Ne puteți urmări și pe Google News