Deşi nu s-a antrenat zilele acestea, Mutu dă asigurări că va fi pe teren diseară contra Bosniei.

"Staţi liniştiţi, m-a sâcâit o răceală, acum sunt mult mai bine. Oricum, nu mă împiedică să intru pe teren, dacă antrenorul mi-o va cere. Suporterilor naţionalei le transmit să fie alături de noi! Asta este tot ce contează acum.

Eu şi colegii mei am promis să facem tot ce putem pentru a câştiga. Ajutorul fanilor va fi decisiv, indiferent că e vorba de cei care vor fi pe stadion sau de cei din faţa televizoarelor", a spus Adtrian Mutu pentru "Libertatea".

În cazul în care Cristian Chivu nu va evolua, acesta acuzând probleme musculare, banderola de căpitan al echipei naţionale va fi purtată de Adrian Mutu.