Știrea a explodat în media în cursul zilei de vineri, punându-se accent pe calitatea de ofițer de informații a noului numit. Este vorba de Cătălin Țibuleac, care peste patru ani a fost șeful SRI Tulcea, pensionar din 2017, după cum scrie presa locală.

Dezvăluirile și acuzațiile au început să curgă. Era un personaj necunoscut publicului larg și jurnaliștilor care nu au tangență cu turismul și cu administrația Deltei, însă faptul că provenea din structurile SRI era din start o osândire.

Nu ai cum să nu te întrebi, ca ziarist sau simplu cetățean, cum de ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu (căci la propunerea domniei sale s-a făcut numirea) și premierul Viorica Dăncilă nu au găsit o altă persoană pentru a fi guvernatorul Deltei decât un ofițer de informații?  Ce îl recomandă sau ce îl condamnă pe acest favorit al cabinetului Dăncilă? – m-am întrebat, căci nu auzisem de Cătălin Țibuleac și nici prin județul Tulcea sau Deltă nu am mai fost din vremea în care la putere era Adrian Năstase și prosperitatea creștea în ograda senatorului Traian Rece.

Am inventariat acuzațiile:

Cătălin Țibuleac a fost ofițer și șef al SRI Tulcea.

Este un apropiat al președintelui Consiliului Județean Tulcea, pesedistul Horia Teodorescu.

A fost, până acum, președintele unui ONG – Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, ”care s-a remarcat și prin sejururile organizate pentru ziariști în Deltă”.

ONG-ul lui Țibuleac ”este controlat de Consiliul Județean Tulcea”, prin ”baronul” Horia Teodorescu.

Așadar, voi lua pe rând acuzațiile și am să le comentez în baza informațiilor pe care le-am găsit despre acest nou guvernator cu pedigris într-un serviciu secret, ca să știm cu cine avem de a face și pe cine plătește statul ca să pună la punct lucrurile în Deltă, o comoară a Românei.

Faptul că a fost ofițer de informații, ba chiar șef în SRI, nu cred că poate constitui o vină, o culpabilizare rușinoasă, deoarce cu toții acceptăm și finanțăm SRI ca o instituție importantă a statului. Problema care ridică semne de întrebare ori de câte ori se petrece o astfel de ”recrutare” pentru funcții publice este dacă fostul ofițer SRI obține postul în urma unui oarecare șantaj sau trafic de influență, el fiind posibilul deținător al unor informații delicate.

Deocamdată nu avem un CV oficial al lui Cătălin Țibuleac, ci doar propriile afirmații, consemnate pe pagina sa de facebook. A absolvit Academia de Poliție ”Al.I. Cuza” și a studiat la Munchen, la Centrul European de Securitate ”George C. Marshall”.  Pagina de facebook este creată de Țibuleac în 2011, din vremea în care activa în SRI, ceea ce mi se pare o informație importantă.

După pensionare, în vara lui 2017, Țibuleac a înființat în aprilie 2018 Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD). Scopul declarat este ca Asociația să promoveze și să dezvolte, pe termen scurt, mediu și lung, Delta Dunării și Dobrogea de Nord. A conceput un proiect și nu cred că i-a fost prea greu să identifice surse de finanțare. Asfel că ONG-ul s-a dezvoltat printr-un parteneriat public-privat, iar membrii asociației sunt: Consiliul Județean Tulcea (de aici și apropierea de Horia Teodorescu), Primăria Tulcea, Primăria Comunei Jurilovca, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Judeţeană Tulcea și mai multe firme și asociații din zonă. Ivan Patzaichin este unul dintre ei, membru de onoare al AMDTDD.

Despre rezultatele pozitive ale Asociației lui Țibuleac au scris foarte mulți jurnaliști, atât din presa locală, cât și din cea centrală. Am găsit doar un site care îl ”execută” pe fostul șef al SRI, dar acela îi ține partea acelui senator PSD, Rece, care pusese mâna pe Deltă la începutul anilor 2000, despre ale cărui afaceri am scris în Evenimentul zilei. Restul jurnaliștilor au arătat beneficiile pe care le-a adus Cătălin Țibuleac și ONG-ul lui:

Din anul 2018, județul a început să fie promovat la un nivel mai mare ca oricând, iar numărul turiștilor a crescut uimitor.

Reprezentanții Asociației au participat la târguri de turism din Paris, Londra, Berlin și Barcelona, au dezvoltat proiecte pentru organizarea unor evenimente în localitățile Deltei.

S-a afirmat de către câțiva jurnaliști, și informația s-a rostogolit pe rețeaua de socializare odată cu anunțul de numire, că Țibuleac are mulți prieteni în presă care au scris elogios la adresa lui și a asociației sale. Evenimentul zilei nu a scris. Probabil că afirmația s-a născut după ce, în ianuarie 2019, AMDTDD și partenerii săi au organizat o excursie de documentare a jurnaliștilor în localitățile din Deltă. Au dorit să arate ce oferte turistice promovează, ce modalități și obiceiuri locale au găsit ca să-i distreze pe turiștii străini.

Mi se pare o ticăloasă manipulare să pui semnul egal între o acțiune de promovare a țării și o ”prietenie” cu jurnaliștii, având un iz urât-mirositor de corupție în grup.

Toate aceste aspecte legate de viața și activitatea noului guvernator al Vioricăi Dăncilă fiind puse pe tapet, vom urmări mai cu atenție ce se va întâmpla în Delta Dunării, rezervație gestionată acum de un fost ofițer de informații, care a înlocuit un fost jurnalist.