A mânca este un act politic, iar fi slow food este o atitudine politică. Dicţionarul slow food al românilor include şi cele două sortimente de produse culinare, menţionate mai sus.
Spunem asta pentru că ele pot fi găsite palpabil şi consumabil, în oferta curentă a industriei alimentare. Care o fi istoria lor? Sunt într-adevăr ţigăneşti? Originea lor se pierde în negura istoriei alimentaţiei din vremea societăţii socialiste (comuniste, după unii), fiind probabil o invenţie de după 1947. Putem să ne gândim că ar fi într-adevăr fascinantă realizarea unei istorii gastro-culinare a ţigănimii din România (nu luaţi ideea, gata, noi am spus-o primii…). Adesea m-am gândit, dacă în România nu cumva comunitatea roma ar putea propune publicului larg, la vedere, preparate culinare specifice, pentru a da mai multă personalitate culturală unei etnii despre care, deşi credem că ştim destule şi mai ales din acelea rele, nu cunoaştem într-adevăr cultura care dă identitate romilor, mai ales dacă ne gândim la gastronomie. 25 de reţete culinare ţigăneşti
Te trailen bahtale toţi nehaliţii! Nu este o înjurătură, este un îndemn către înfometaţi, de poftă bună. Reţetele culinare despre care vorbim în subtitlu, nu sunt meritul nostru, am descoperit un pot-pourri de gastronomie roma, alcătuit de Cristian Simon. Căutaţi în internet şi veţi da peste această faptă culturală, sub forma unei culegeri în care au fost reunite reţete precum salată ţigănească de peşte, supă ţigănească cu fasole verde, ciorbă ţigănească, creier pane cu cartofi ţigăneşti, orez cu muşchi ţigănesc, ruladă ţigănească, tocăniţă cu muşchi ţigănesc şi rozmarin, iar o reţetă are ca rezultat un preparat numit chiar fagure ţigănesc. Sunt doar câteva dintre cele 25 de fapte culinare, ce fac parte, probabil, dintr-un patrimoniu culinar-gastronomic mult mai larg. Reţete cu multă carne, observăm. Cum se haleşte unul din felurile de mâncare propus, întreabă dl. Simon ? Se haleşte rece mo.
Sah hai mas, dl. Cioabă şi Cartea recordurilor
Cea mai largă expunere primită de faptele culinare ale romilor, a primit-o încercarea, se pare eşuată, de a prepara cea mai multă tocană ţigănească, de un fel aparte, numită sah hai mas. S-a petrecu în aprilie acest an, la Sibiu, sub îndrumare domnului Cioabă. Reţeta a avut nevoie de ingrediente precum varză, carne, ceapă şi orez. Şi de un condiment secret, nedeclarat. Se spune că ar fi o reţetă specifică romilor nomazi. Deşi romii au investit foarte mulţi bani în această aventură culinară sibiană, administratorii cărţii nu au validat experimentul.
Echipa de gastronomi a domnului Cioabă se luptă, se pare, cu cei de la Guiness Book of World Records, pentru a înfrânge conspiraţia pusă la cale de editură. Mămăliga este a noastră sau a lor, a romilor?
Dl. Hancock a publicat o lucrare mai amplă despre romi, cu un titlu interesant, ce spune că de fapt “noi suntem romii". Sau este o metaforă neînţeleasă? Câteva consideraţii prezintă autorul în capitolul dedicat bucătăriei ţigăneşti, printre care aceea că de fapt bucătăria romilor are specificităţi, dar nu prea multe. Este influenţată de majorităţile în mijlocul cărora au trăit şi trăiesc romii. Că există anumite obiceiuri culinare dar şi o etichetă anume, ca de exemplu la începutul mesei o bucată de pâine este atinsă cu buzele, din respect pentru ceea ce simbolizează. Şi în studiu sunt enumerate mai multe feluri de mâncare cu nume exotice, precum rrunza sau sarmi sau sonko fusujansa. Chiar xevica sau mamaliga. Fel principal de mâncare al robilor romi din România. La origine. Ce încă este consumat în ţara noastră, ne spune dl. Ian. F. Hancock. Deci? Cum este cu mămăliga? Resurse: “25 de reţete culinare ţigăneşti", Cristian Simon
“We are the Romani People", Ian. F. Hancock
Recomandările noastre
