Munca la „biroul verde”

Munca la „biroul verde”

Putem da mai puţine print-uri, putem scoate calculatorul din priză atunci când plecăm de la serviciu sau putem folosi transportul în comun în locul maşinii personale.

Sunt gesturi simple, pe care orice angajat le poate face zilnic şi care pot reduce semnificativ impactul asupra mediului. Ele fac parte din măsurile care stau la baza conceptului de „birou verde”, prezentat ieri de Romanian Green Building Council şi Fondul Mondial pentru Natură (WWF).

Conceptul „green office” ia în calcul toate elementele specifice birourilor care pot avea un impact asupra mediului, respectiv consumul de energie (electricitate, încălzire, răcire), folosirea consumabilelor, managementul deşeurilor şi transportul până la locul de muncă. Impactul poate fi redus încă din faza de construcţie a clădirii, prin folosirea de materiale ecologice şi adoptarea unui stil arhitectonic menit să scadă consumul de energie şi să utilizeze la maximum spaţiul disponibil.

Mai mult, clădirea poate folosi sisteme pe bază de surse regenerabile, precum energia solară, geotermală sau eoliană sau sisteme de economisire a energiei convenţionale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit lui Helka Julkunen, Green Office Manager la WWF Finlanda, şi angajaţii pot pune umărul la acest efort ecologic reducând, pe cât posibil, numărul de print-uri. Pentru asta, puteţi imprima colile pe ambele feţe sau puteţi adopta un management al datelor bazat mai mult pe informaţia electronică. Cu-atât mai bine e atunci când colile sunt din hârtie reciclată.

Scăderea temperaturii din cameră cu un grad reduce cu 5% energia termică, arată Julkunen, care mai recomandă ca radiatoarele să nu fie ecranate de mobilă. Folosiţi becurile economice, dar nu uitaţi să le stingeţi când nu mai aveţi nevoie de ele. Asemeni şi computerele, care nu numai că nu ar trebui să fie lăsate deschise peste noapte, dar ar trebui şi scoase din priză.

Nu în ultimul rând, deşeurile ar trebui să fie colectate selectiv, pentru a fi trimise la reciclare. Impactul asupra mediului poate fi redus şi prin decizia de a folosi mai degrabă transportul în comun decât maşina firmei sau cea personală. În plus, deplasările lungi „din teritoriu” pot fi evitate folosindu-se tehnici de „şedinţă la distanţă”.