MRU demontează scandalul cheltuielilor de protocol: "Dezvăluirile reprezintă un evident atac la persoană"
- Carmen Vintil ă
- 20 septembrie 2012, 07:51
Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că "aşa-zisele dezvăluiri" din presă cu privire la sumele pe care le-a cheltuit în perioada cât a condus Guvernul reprezintă un atac la persoană, generat de adversarii săi politici, care sunt îngrijoraţi de ascensiunea sa în sondaje.
"Oriunde în lume, un şef de guvern are alocat un buget pentru cheltuieli specifice. Suma vehiculată nu reprezintă cheltuielile personale ale primului ministru, ci cheltuieli de protocol cerute de activitatea de reprezentare la nivelul palatului Victoria şi mă refer aici la toate activităţile echipei mele, incluzând primirea delegaţiilor oficiale din străinătate, a delegaţilor oficiali de înalt nivel, şedinţa de guvern comună România - Moldova etc", a susţinut Mihai Răzvan Ungureanu. Potrivit acestuia, lista prezentată în presă nu reprezintă o cerere a primului ministru ca persoană, ci ceea ce a considerat RA-APPS că trebuie să comande pentru acoperirea activităţilor de protocol.
"Nu pot să nu remarc faptul că sunt atacat într-o perioadă de plină coagulare a dreptei, la scurt timp după ce am fost ales preşedinte al partidului FORŢA CIVICĂ şi după semnarea protocolului Alianţei România Dreaptă. Toate aceste eforturi ale noastre de a ne constitui intr-un adevarat pol de centru-drepata stârnesc îngrijorare în rândul stângii socialiste, care, iată, contraatacă aşa cum ştie mai bine. Acest atac la persoană nu face decât să ne aducă aminte cât de jos a ajuns nivelul discursului public şi al acţiunii politice în România", a mai spus Ungureanu. Guvernul Ponta să-şi facă publice cheltuielile! Fostul premier a ţinut să sublinieze că este adeptul transparenţei totale şi al eficientizării cheltuirii banului public. "Reamintesc că în calitate de prim ministru am cerut tuturor ministerelor să afişeze transparent pe site cheltuielile pe care le efectuează", a subliniat MRU, care a cerut actualului guvern să-şi facă publice cheltuielile de protocol, având în vedere interesul public pentru informaţiile legate de cheltuielile de protocol.
"Îl asigur pe domnul Prim Ministru că nu îmi voi pierde buna-credinţă într-atât încât să le consider ca fiind cheltuielile sale personale", a conchis Ungureanu. Jurnalul Naţional a publicat o listă cu cheltuielile de protocol făcute de fostul premier, Mihai Razvan Ungureanu, din care rezultă că acesta a cheltuit peste 10 miliarde de lei vechi în 78 de zile de guvernare.