Pique: „Mourinho este un dezastru pentru fotbalul spaniol!”
- Daniel Con ţescu
- 18 august 2011, 11:58
Starurile de la Barcelona s-au pus cu tunurile pe vedetele de la Real Madrid, după ce gruparea catalană și-a adjudecat aseară Supercupa Spaniei.
„Jose Mourinho distruge fotbalul spaniol. Este un dezastru!”, acesta este atacul fără precedent lansat azi-noapte de Pique, fundașul central al Barcelonei, la adresa antrenorului de la Real Madrid. Iubitul Shakirei nu i-a uitat nici pe elevii lui Mou: „Vorbesc mult despre catalani, dar problema lor este chiar Real Madrid”. Xavi, căpitanul Barcelonei, nu are nici el cuvinte de laudă față de atitudinea din final a madrilenilor, care au provocat o bătaie generală, frustrați de perspectiva că vor pierde Supercupa. „Imaginea Realului este patetică. S-au lamentat la fiecare acțiune”. Antrenorul Pep Guardiola a fost ponderat: „Comportamentul lui Mourinho? Nu vreau să vorbesc. Spun doar că am jucători model: chiar și atunci când sunt provocați se comportă în mod exemplar”. Presa spaniolă a numit SuperMessi competiția adjudecată de catalani, aluzie la contribuția hotărâtoarea avută de argentinian (un gol în tur și o dublă în retur). Mourinho are, totuși, motive de mulțumire: „Sunt foarte mulțumit de progresul echipei. Nu vreau să compar prestația noastră cu cea a adversarilor. Spun doar că suntem mai buni decât anul trecut”. Tehnicianul portughez este acuzat că, la încăierarea din final, i-a băgat mâna în ochi lui Tito Vilanova, unul dintre „secunzii” lui Guardiola. „Nu știu cine-i acest om!”, a răspuns, în stilul său caracteristic, arogantul Mourinho. Murinho şi Guardiola