Motivul pentru care Erdogan își dorește să se alieze cu SUA: "Îl transformăm într-un CIMITIR"
- Maria Anghel
- 30 aprilie 2017, 10:35
Erdogan a spus, sâmbătă, că dacă Turcia şi SUA îşi unesc forţele, ar putea transforma Raqa, bastionul principal al Statului Islamic (SI) în Siria, într-un "cimitir" al acestei grupări jihadiste, relatează France Presse.
"Imensa Americă, coaliţia şi Turcia şi-ar putea uni forţele şi ar putea să transforme Raqa în cimitirul Statului Islamic, a declarat Erdogan, scrie Agerpres.
Erdogan urmează să efectueze o vizită în SUA la mijlocul lunii mai pentru a se întâlni cu Donald Trump, pentru prima oară de la accederea acestuia din urmă în funcţie. Washington şi Ankara au puncte de vedere divergente cu privire la strategia adoptată în Siria, unde zone extinse rămân sub controlul Statului Islamic. SUA susţin miliţiile YPG, principala componentă a Forţelor democratice siriene (FDS), o alianţă a combatanţilor kurzi şi arabi care luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria.
Însă Ankara consideră YPG drept o extensie în Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie separatistă care duce o sângeroasă luptă armată împotriva Ankarei din 1984 şi este catalogată drept "teroristă" de Turcia şi de aliaţii săi occidentali.
În acest sens, Erdogan a spus că îi va prezenta lui Donald Trump "documente" ce probează legătura dintre YPG şi PKK, în cadrul întâlnirii lor prevăzute la 16 mai, notează AFP.