Conferința va avea loc duminică, la ora 14.00, potrivit anunțului. 

În noiembrie, Macovei preciza că urmează să pună bazele unei noi construcții politice, având ca punct de plecare proiectele susținute în campania electorală, ea plasându-se pe locul cinci în alegerilor prezidențiale. Nucleul dur al susținătorilor ei este în București, unde a obținut un scor de 12%. 

"În Bucureşti am reuşit împreună un scor de 12%. În Cluj Napoca avem 11,87%, iar în judeţ 7,74%. În Timişoara aţi votat pentru proiectul nostru 9,23%, iar în judeţul Timiş – 6,19%. În municipiul Iaşi am trecut de 10%, iar în Constanţa am avut 8,84%. În diaspora avem 15,1%. Statisticile arată că cei care m-au votat în mod covărşitor sunt tinerii între 18 şi 35 de ani şi oamenii cu studii superioare”, declara Macovei, într-un interviu pentru Hotnews. 

”Vom începe o nouă construcţie politică în jurul principiilor şi valorilor pe care le-am afirmat împreună în această campanie: dreptate, libertate, capitalism, antreprenoriat şi lege egală pentru toţi”, mai spunea eurodeputatul.