Fosta soţie a lui Irinel Columbeanu a declarat, în emisiunea CanCan Tv, că este cunoscută sub numele de Lhamo şi că, deşi a venit singură în ţară, Mr. Pink vrea să viziteze România.
"În Los Angeles toată lumea mă strigă Lhamo, nu Monica, e numele meu în acest moment", a declarat Monica Gabor, fără să dea alte explicaţii. "Este şi numele unei colecţii la care se lucrează în acest moment, va fi foarte exclusivistă, în sensul că un costum va ajunge şi la câteva zeci de mii de euro", a mai completat Moni. Ea a mai recunoscut că este nevoită să se îmbrace în roz aproape în fiecare zi, din cauza iubitului ei, Mr. Pink. Cât despre intenţiile acestuia în privinţa României, Monica a mărturisit că el va vizita ţara şi ar vrea "în special" să meargă la Bacău. Monica Gabor a declarat că, deşi ar vrea să îşi vadă fiica, o poate face abia vineri, când îi permite legea. "I-am simţit lipsa foarte des, dar nu am putut să vorbesc cu ea din cauza tatălui ei", a explicat Moni. Fosta "scorpie de la Izvorani" a venit în România cu bagaje de câteva mii de euro, iar geanta de pe umărul ei valora în jur de 50.000 de euro, potrivit estimărilor echipei emisiunii.