S-a ales praful şi de căsnicia Romaniţei, una dintre ultimele dive rămase nedivorţate.
Ai fi zis că, dacă fostul manechin din vremurile de glorie ale mamei Zina nu s-a grăbit să se mărite încă din prima tinereţe, căsnicia pusă pe picioare acum câţiva ani va dura mult, deoarece mirii, maturi şi echilibraţi, ştiau ce vor cu adevărat. Romaniţa s-a îndrăgostit fulgerător de domnul pilot Iovan şi s-a dat peste cap pentru a-l cunoaşte. Iar de-aici până la căsătorie n-a mai fost decât un pas.
Domnul soţ, care mai experimentase scenele de căsnicie şi în trecut, şi-a dus noua soaţă pe motocicletă la altar, unde şi-au jurat credinţă veşnică. A recurs la măsuri extreme pentru a-şi apăra casa şi familia, împuşcând un intrus ce pătrunsese cu gânduri necurate în căminul conjugal. Însă mariajul era gata să derapeze în momentul în care doamna, având o sarcină avansată, s-a giugiulit în maşină cu un oarecare.
Clipa de rătăcire a fost pusă pe seama hormonilor care-şi făceau de cap prin corpul viitoarei mămici şi căsnicia a mers mai departe. Până când, domnul Iovan a aflat într-o zi, de la radio, că iubita-i tovarăşă de viaţă a pus foaie peste foaie la dosarul de divorţ şi l-a înaintat la judecătorie. Şi nu numai atât. Ca bonus, a primit şi câteva „vorbe de bine“ prin ziare de la viitoarea fostă soţie. Care, brusc, şi-a dat seama că omul cu care s-a măritat aduce în casă un salariu de nimic (cât mai câştigă un pilot?), că e bătrân, gras şi beţiv. Acelaşi bătrân gras şi beţiv care n-a pregetat să execute individul care i-a pus în pericol familia, acelaşi care a închis ochii la infidelităţile nevestei însărcinate, acelaşi care aparea în ipostaze înduioşătoare alături de copil. Romaniţa a ales să trântească uşa-n nas căsniciei, în loc să iasă cu un salut rece, dar politicos.
Discreditarea bărbatului cu care a împărţit bune şi rele nu este decât o altă modalitate prin care Romaniţa îşi alcătuieşte un portret nu tocmai onorabil. Creatoarea de modă continuă să fie veşnic nemulţumită de ceea ce-i oferă viaţa şi sfidează orice reguli ale moralei.