Dacă "mondenele" românce petrec ore în şir la solar sau pe plajă pentru a-şi carboniza pielea, divele din străinătate se întrec în a-şi păstra pigmentul natural.
Iar unele dintre ele, care au moştenit de la mama natură culoarea cafenie a tegumentului, mai aruncă din când în când pe piaţă câte o imagine decolorată.
Astfel, dintr-o creolă veritabilă, pozează într-o porumbiţă albă, de nu mai ştii cu ce creme se dau fetele asta pentru a-şi modifica imaginea de la o zi la alta. Beyoncé a fost blamată de curând de presa americană pentru o astfel de mişcare, parte dintr-o campanie publicitară a unei companii de cosmetice. Dintr-o negresă focoasă, artista de peste Ocean s-a transformat într-o roşcată palidă şi aproape că mai avea puţin să-şi deseneze nişte pistrui pe nas, afişând un ten alb, care mergea numai bine cu nuanţa deschisă a părului. De dragul câtorva milioane de euro, adăugate la o avere de mai multe zeci, dacă nu sute, una dintre cele mai apreciate cântăreţe ale lumii se transformă într-o cabotină.
Beyoncé, apreciată deopotrivă pentru talentul şi frumuseţea sa cu trăsături afro, gafează în faţa admiratorilor, mai ales a celor de culoare. Compania de cosmetice care a promovat afişul cu vedeta decolorată neagă că ar fi recurs la oareşce trucuri digitale pentru efectul de înălbire, însă reclama a înregistrat deja un contraefect. De ce ar accepta o vedetă de talia lui Beyoncé, care nu mai are nevoie nici de confirmarea talentului, nici de cea a frumuseţii, să pară ceea ce nu este? Firma bănuită că ar fi modificat subtil tenul divei are antecedente de gen. În urmă cu câteva luni, a fost trasă la răspundere pentru reclamă mincinoasă. S-a descoperit că genele unei alte frumuseţi, Penelope Cruz, au fost alungite „electronic“, nicidecum cu ajutorul unui produs cosmetic „miraculos“. Oricum, standardele frumuseţii sunt diferite de la o ţară la alta. La noi, imaginea unei vedete ultrabronzate reprezintă un model pentru orice tânără. Bluza albă care lasă buricul la vedere merge numai bine cu un aspect crocant-prăjit al pielii arse la solar. Iar saloanele de la scara blocului care oferă acest aspect contra a 1 leu minutul fac avere.