Modificarea OUG 50 nu scapă băncile de procese

Modificarea OUG 50 nu scapă băncile de procese

Chiar dacă ordonanţa creditelor va fi modificată, debitorii nemulţumiţi încă îi mai pot acţiona în instanţă pe creditori pe baza contractelor în derulare.

Clienţii băncilor care s-au hotărât să acţioneze în instanţă instituţiile financiare ar trebui să stea liniştiţi, pentru că procesele se derulează în baza reglementărilor anterioare modificărilor OUG 50, susţin avocaţii contactaţi de EVZ.

Avocatul Gheorghe Piperea a ţinut să-i calmeze pe clienţii care sunt acum în litigiu cu creditorii sau urmează să fie. "Procesele care se derulează sunt în baza unor reglementări anterioare. Orice modificări vor fi aduse de acum încolo pentru noi nu contează", a declarat avocatul. Temeiul legal al demersurilor juridice nu este OUG 50, ci alte prevederi legale care reglementează drepturile consumatorilor.

Tot mai mulţi clienţi în lupta cu băncile

El spune că nu are nicio spaimă în derularea acestor intentări de procese pentru că legea este de partea clienţilor. "Până în momentul de faţă am şase procese şi o conciliere. Procesele sunt împotriva a patru bănci. Am, în prezent, 1.200 de clienţi şi urmează să mai semneze încă 1.300 de persoane", a mai spus Piperea.

Legat de propunerile făcute de Comisia Economică din Camera Deputaţilor, avocatul Marius Coltuc crede că acestea sunt doar praf în ochi. "Este clar că sunt nişte propuneri făcute în favoarea băncilor. Ce li s-a dat clienţilor - acordul tacit - este nimic. Tot ce contează sunt costurile. Acolo nu s-a realizat mai nimic", ne-a declarat Coltuc.

În cadrul chatului organizat de EVZ în septembrie, avocatul spunea că nu există şanse ca OUG 50 să sufere modificări în parlament.

Se semnează actele adiţionale din nou?

Pe de altă parte, Răzvan Orăşanu nu ştie cum vor acţiona creditorii în cazul debitorilor care au semnat deja noile condiţii impuse de bănci. "Mă întreb ce o să se întâmple de acum încolo cu toţi clienţii care au semnat deja acele acte adiţionale după OUG 50. Acum, dacă se modifică din nou, băncile vor chema din nou milioanele de clienţi pentru a semna din nou modificările?", a declarat Răzvan Orăşanu, editorialist al revistei de business "Capital", în cadrul emisiunii "Evenimentele zilei" difuzată de B1 TV.

Potrivit acestuia, dacă BNR se implica încă de la început mai mult în modificarea ordonanţei în cauză, lucrurile ar fi stat altfel, mult mai echilibrat.

"Dacă Banca Naţională a României se implica mai mult în modificarea OUG 50, lucrurile ar fi stat altfel, mult mai echilibrat." RĂZVAN ORĂŞANU, editorialist revista "Capital" Jocul de-a şoarecele şi pisica

Mai nou, băncile îi cheamă pe clienţi pentru a negocia anumite condiţii contractuale şi, când ajung acolo, ofiţerii de credite le spun că oferta încă nu este valabilă pentru că încă nu au primit acceptul "de la centru", spune Adrian Paraschiv, unul din liderii grupului de clienţi împotriva Volksbank. Una dintre propunerile care i-a pus pe jar pe debitorii din grupuri este cea prin care se limitează atribuţiile ANPC.

Mai în glumă, mai în serios, unii clienţi de bancă discută pe forumuri ce s-ar întâmpla cu ei dacă ar mai avea nevoie de un împrumut. "Dacă, Doamne fereşte, mai avem vreodată nevoie de vreun împrumut, sunt sigură că nici o bancă nu ne va mai acorda acest «privilegiu». Chiar dacă sunt în concurenţă pe piaţă, acum (n.r. - băncile) s-au coalizat împotriva noastră, pentru a-şi urmări interesul", spune o clientă a unei banci pe unul dintre forumurile grupurilor de debitori nemulţumiţi.

LIMITARE

ANPC, lovită de Comisia Economică

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îi sprijină în continuare pe clienţi, deşi i-a fost limitată puterea decizională în cazul instituţiilor financiare de propunerile date de bancheri şi adoptate de Comisia pentru politică economică din Camera Deputaţilor.

"Autoritatea susţine adoptarea OUG 50/2010 în forma propusă. Suntem în continuare dispuşi să sprijinim orice propunere în favoarea consumatorilor, însă răspunderea pentru forma finală a OUG 50/2010 aparţine parlamentului", au declarat pentru EVZ oficiali ai ANPC.

Întrebaţi cum comentează faptul că li s-au luat din puteri în lupta cu băncile, reprezentanţii autorităţii sau multumit să răspundă simplu: "Amendamentele la OUG 50/2010 propuse de reprezentanţii sistemului bancar au fost preluate de Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor".

Citiţi şi:

  • Avocaţii, despre modificările la OUG 50: Băncile să nu se îmbete cu apă rece
  • Ordonanţa 50, modificată în favoarea băncilor
  • Comisia UE cere lămuriri guvernului pe OUG 50
  • Ordonanţa creditelor se întoarce împotriva tuturor
  • ANPC sprijină în continuare clienţii, contra băncilor

Ne puteți urmări și pe Google News