Mitrea: "Voi demisiona din Parlament"

Mitrea: "Voi demisiona din Parlament"

Nemulţumit că ieri nu s-a luat o decizie în ceea ce priveşte urmărirea sa penală, social-democratul a anunţat că îşi dă demisia din Parlamentul României dacă nu va primi un vot pozitiv la următorul vot.

"E clar că o să-mi dau demisia, că n-am altă soluţie (...) Nu o să strâng eu niciodată 300 şi ceva de voturi. Vreau să termin odată circul ăsta (...) Cum pot eu să stau în continuare în bâlciul ăsta? Dacă la primul vot nu obţin un vot pozitiv, eu sunt mâncat", a declarat Miron Mitrea.

"Mie nu îmi pică bine. Mie îmi pica bine să se rezolve astăzi. Îmi pare rău că nu s-a întâmplat. Mă mir că nu s-a rezolvat, părea că lucrurile sunt în regulă, din punctul meu de vedere", a precizat Mitrea, aseară, la Realitatea. (Alexandra-Livia Dordea) ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 10:24

Năstase şi Mitrea, salvaţi de justiţie prin blat în parlament

Din cauza chiulului programat, deputaţii nu au reuşit să tranşeze dosarele celor doi lideri PSD. Adrian Năstase şi Miron Mitrea nu vor ajunge deocamdată în faţa justiţiei. Doar 12 voturi au lipsit ieri pentru ca deputaţii să ia o decizie privind avizarea sau nu a urmăririi penale, în cazul celor doi demnitari PSD.

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor au fost exprimate 208 voturi, în condiţiile în care erau necesare 220 de voturi. Lista absenţilor este ţinută secretă. Potrivit secretarului Camerei, Ioan Munteanu (PSD), votul va fi reluat la toamnă sau într-o sesiune extraordinară. Proceduri eludate Şedinţa dedicată dosarelor celor doi foşti demnitari a avut o desfăşurare ciudată. Regulamentul Camerei Deputaţ ilor prevede că, pentru aprobarea urmăririi penale, sunt necesare două treimi din voturile deputaţilor. Drept consecinţă, cvorumul de şedinţă nu poate fi mai mic de două treimi - 220 de deputaţi prezenţi din totalul de 328. Cu zece minute înainte de vot, în sala de plen erau 248 de deputaţi, suficienţi pentru a tranşa problema dosarelor lui Năstase şi Mitrea.

În consecinţă, s-a trecut la procedura de vot secret. Fiecare deputat a fost strigat pentru a primi câte un set de bile, pe care să le introducă în urne. De obicei, în astfel de momente, secretarul Camerei care făcea prezenţa citea numele deputaţilor şi anunţa dacă aceştia sunt absenţi sau prezenţi.

Ieri însă, Gelil Eserghep (PRM) a „uitat“ să precizeze dacă unii deputaţi sunt prezenţi sau absenţi. În aceste condiţii, identificarea exactă a absenţilor a fost imposibilă, astfel că o parte dintre parlamentari au părăsit sala de şedinţă, pentru a merge la bufet, sau au rămas în sală, dar nu şi-au exercitat votul. În mod surprinzător, PSD-ista Aura Vasile, care, de obicei, îşi supraveghea colegii de partid, a stat cu spatele la cei care votau. Chiul pe capete Cei mai mulţi absenţi provin de la PSD, fapt explicabil în condiţiile în care acest partid anunţase că va face zid în jurul lui Năstase şi Mitrea. Printre absenţii din tabăra social-democrată s-au numărat Viorel Hrebenciuc, Alexandru Mazăre, Victor Ponta, Vasile Puşcaş, Cristian Dumitrescu, Ioan Bivolaru, Nicolae Bădălău.

Adrian Năstase şi Miron Mitrea au fost în sală, dar nu au votat. De la formaţiunile care anunţaseră că votează pentru urmărirea penală - PNL şi PDL - au lipsit în total 25 de parlamentari (13 de la liberali şi 12 de la democratliberali), fapt recunoscut de către liderii de grup ai celor două formaţiuni.

De la PNL au lipsit cinci membri ai guvernului, care au şi calitatea de deputaţi, în frunte cu premierul Călin Popescu- Tăriceanu. Scuzabil, având în vedere că ieri a fost programată şi o şedinţă de guvern. Dintre liberali au lipsit şi Dan Radu Ruşanu, Relu Fenechiu, Grigore Crăciunescu. De la PDL nu au fost prezenţi, printre alţii, Liviu Almăjanu, Alexandru Ciocâlteu, Radu Lambrino, Laurenţiu Mironescu, Alexandru Miroşeanu, Aurel Olărean.

Cuantificarea exactă a absenţelor nu este posibilă, în condiţiile în care secretariatul general al Camerei Deputaţilor a refuzat să facă publică lista de prezenţă.

Dispute politice pe un vot ratat

După terminarea şedinţei, preşedintele PDL Emil Boc a ieşit la atac. „E vorba de complicitatea PSD, acoperită de PNL şi PRM, pentru a bloca accesul justiţiei cu privire la parlamentari. Cu sprijinul celor 322, parlamentul se transformă într-o casă de protecţie a persoanelor certate cu legea“, a spus Boc.

Vicepreşedintele PN, Crin Antonescu, i-a dat replica: „Emil Boc minte cu neruşinare. PNL a avut doar 13 absenţi. La PDL au lipsit 16 deputaţi, dar domnul Boc a uitat să spună acest lucru“, a susţinut Antonescu.

ISTORIA SE REPETĂ

Lipsă de cvorum şi la Biroul Permanent

Deputaţii nu au fixat nici măcar data următoarei şedinţe în care se vor discuta dosarele lui Năstase şi Mitrea. Nici Biroul Permanent nu a avut cvorum, lipsind şapte dintre cei 13 membri. Este vorba de Miron Mitrea (PSD), Gheorghe Albu (PDL), Dan Radu Ruşanu (PNL), Cornel Popa (PNL), Gelil Eserghep (PRM), Daniela Popa (PC) şi Miron Ignat (minorităţi). Cel puţin doi dintre cei care au absentat de la Biroul Permanent au fost prezenţi ieri în parlament. Este vorba de Gelil Eserghep, secretarul care a făcut prezenţa, şi de Gheorghe Albu, care a fost ieri la Cameră, dar a plecat înainte de şedinţa Biroului Permanent.

Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: Să-i ridicăm imunitatea lui Năstase!

Ne puteți urmări și pe Google News