“Mitocănia impardonabilă a lui Andrei Pleşu”. Un europarlamentar PSD şi-a ieşit din minţi când a auzit ce spune celebrul intelectual despre protestatarii de la Cotroceni
- Dodo Romniceanu
- 19 februarie 2017, 09:17
Declaraţiile lui Andrei Pleşu în cadrul interviului acordat recent postului de televiziune Digi24, potrivit căruia protestatarii de la Cotroceni ar fi, de fapt, telespectatori, în sensul că reproduc mesaje pe care le-au auzit cu o zi, seară, saptămână înainte la TV”, au fost aspru criticate de europarlamentarul PSD Cătălin Ivan.
“Dovada că a fi intelectual nu implică şi un caracter frumos, că inteligenţă poate îmbracă şi forme urâte, respingătoare, stă interviul dat de Andrei Pleşu la Digi24.
După o analiză relativ corectă a noii generaţii , adică fără greşeală în superficialitatea ei, intelectualul de referinţă al acestei naţii îşi permite cu nonşalanţă să jignească nemeritat protestatarii de la Cotroceni. Cu alte cuvinte, doar unii au dreptul să protesteze, adică cei din Piaţă Victoriei, iar ceilalţi sunt manipulaţi. Unii sunt deştepţi, buni şi frumoşi, nu că nu ar fi, iar ceilalţi proşti, urâţi şi răi.
O mitocănie oribilă impardonabilă”, scrie europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Andrei Pleşu consideră că există diferențe fundamentale între mitingul din Piața Victoria și cel de la Palatul Cotroceni: „Diferența între cele două e că cei de la Cotroceni sunt telespectatori, în sensul că reproduc mesaje pe care le-au auzit cu o zi, seară, saptămână înainte la TV. Ceilalți (cei din Piața Victoriei) nu sunt telespectatori, sunt oameni cu meserii limpezi și care înțeleg să-și protejeze statutul”.
„Noua generație e extrem de promițătoare, simpatică, promptă în reacții și vigilentă civic. Explicația mea e că e prima generație care nu are experiențe inerțiale dinainte de 89 - a fricii, mersului pe burtă, nostalgii. Este prima generație nascută normală și mă bucur că se manifestă”, a spus Andrei Pleșu la Digi24.
Intelectualul nu a recţionat (încă) la mesajul dur al europarlamentarului.