Aproape 20 de protestatari, susţinători ai lui Gregorian Bivolaru, cer dreptate pentru liderul MISA. El este judecat de perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori. Protestatarii acuză politizarea justiţiei
Aproximativ 20 de persoane protestează în faţa sediului instanţei supreme, unde judecătorii urmează a asculta pledoariile finale în dosarul în care Gregorian Bivolaru este acuzat de trafic de persoane. Un protestatar a spus că nu este normal ca, după două achitări, a treia instanţă să le anuleze. Protestatarii au pancarte prin care cer dreptate pentru Gregorian Bivolaru, acuzând politizarea justiţiei. Hotărâri contradictorii Potrivit Jandarmeriei, protestatarii au autorizaţie pentru această acţiune între orele 12.00 şi 14.00. Judecătorii instanţei supreme urmează să înceapă dezbaterile finale în dosarul în care Gregorian Bivolaru este acuzat de perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori. În 12 aprilie, instanţa supremă a decis să reţină spre rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru aceste acuzaţii, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor. La ultimul termen, avocatul lui Gregorian Bivolaru a depus la ICCJ o serie de documente privind localizarea clientului său, dar şi o cerere a acestuia de a fi audiat prin comisie rogatorie, în Suedia, unde este "azilant politic" pe motiv că în România i-ar fi încălcate drepturi civile şi procesuale.