"Miting contra sclaviei" la Constanţa

"Miting contra sclaviei" la Constanţa

Aproape 1500 de sindicalişti constănţeni ai principalelor confederaţii din România au protestat astăzi timp de două ore pe platoul prefecturii Constanţa, faţă de modificările propuse de guvern la codul muncii.

Manifestarea de protest numită "miting contra sclaviei" a avut loc fără incidente datorită numărului impresionant de jandarmi, care în intervalul 15.00-17.00 au asigurat în schimburi de câte 10 minute, buna desfăşurare a evenimentului.

Funcţionari publici, docheri, transportatori, angajaţi din sistemul sanitar, din poştă, profesori etc. au cerut demisia guvernului şi păstrarea codului muncii în forma actuală.

Poliţiştii nu au participat la protest “pentru că au fost avertizaţi în scris că dacă vin la protest vor fi daţi afară".

Liderul Cartel Alfa Constanţa Ion Caraignat a explicat mulţimii că "vom deveni sclavi, oricând şi la orice oră angajatorul ne va putea disponibiliza şi vor putea face concedieri colective", iar liderul taximetriştilor constănţeni, Lică Neagu a transmis că "noul cod al muncii va fi o mare ţeapă pentru economia românească, o să fim plătiţi cu salariul minim pe economie şi o să scadă cota din bugetul naţional referitor la impozitul pe salarii şi astfel nu vor mai fi bani pentru pensionari şi bugetari".

"Mitingurile de protest se vor desfăşura în fiecare zi de luni, de la 15.00 la 17.00, iar în situaţia în care guvernul îşi va asuma noul cod al muncii, vom declanşa acţiuni de protest la nivel naţional care vor duce până la greva generala", a anunţat liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor.

Ne puteți urmări și pe Google News