Fotbalistul de la Ajax va fi, probabil, unul dintre tinerii care vor duce greul în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2010.
Jucătorii şi antrenorii echipei naţionale de fotbal a României au motive să zâmbească, după stabilirea ţintarului cu meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2010. Programul bătut în cuie sâmbătă, la Viena, este pe placul tricolorilor, oferind perspective favorabile pentru calificarea la turneul final din Africa de Sud. La marele bal de peste trei ani se vor califica câştigătoarele grupelor, iar cele mai bine clasate opt formaţii de pe poziţiile secunde vor susţine meciuri de baraj. Nu stăm în ultima etapă Tricolorii au evitat o „dublă“ cu Franţa şi Serbia (ar fi fost aproape imposibil să le facem faţă, în decurs de numai patru zile, celor două contracandidate la prima poziţie în Grupa a 7-a, care asigură automat calificarea la turneul final din Africa de Sud). „Cocoşii“ vor veni în România în toamna anului viitor, la puţin timp după Euro 2008, competiţie care sperăm să-i stoarcă de energie şi de motivaţie pe favoriţii grupei. Un alt avantaj este acela că, în ultima etapă, când se pot face „jocurile“, România nu va sta. Ba, mai mult, va avea parte de un meci facil, contra celor din Insulele Feroe. La Viena, interesele României au fost apărate de directorul general Ionuţ Lupescu şi „ministrul de externe“ Florin Prunea. Lupescu s-a declarat mulţumit de ţintar, menţionând că, pe durata negocierilor, a ţinut legătura prin telefon cu selecţionerul Victor Piţurcă, rămas în ţară. Trimisul Serbiei ar fi vrut ca meciul-tur cu România să se dispute în 2008, bazându-se pe faptul că tricolorii se vor întoarce „pulverizaţi“ de la Euro şi n-ar avea timp suficient pentru a se aduna. Lupescu n-a acceptat propunerea vecinilor, dar a fost de acord cu o soluţie de mijloc: meciul va avea loc pe 28 martie, în prima etapă din 2009, dar se va disputa la Timişoara. Sârbii speră astfel că fanii lor vor lua cu asalt arena de pe Bega şi îi vor domina numeric pe români. Se schimbă liniile Campania pentru Mondialele din 2010 va fi abordată de selecţionerul Victor Piţurcă, fără îndoială, cu sânge proaspăt. Vor dispărea, probabil, veteranii Cosmin Contra, Florentin Petre şi Laurenţiu Roşu, echipa urmând să fie completată cu Radu Ştefan, Nicolae Mitea şi Ciprian Marica. Ultimul rupe deja norii la VfB Stuttgart, echipa sa de club, şi duce greul la lot, alături de liderii Mutu şi Chivu. „Avem vâna mai mare!“ Nicolae Mitea (22 de ani) a făcut lucruri bune în campania ratată pentru Cupa Mondială din 2006, însă apoi a dispărut din circuitul primei reprezentative din pricina unei grave accidentări. „Niki“ n-a prins niciun minut la naţională în trecutele preliminarii. Fotbalistul îndrăgostit de manele îşi anunţă prietenii şi duşmanii că va reveni în prim-plan cu o şi mai mare „foame“ de fotbal. „Venim tare din spate noi, ăştia mici. Sunt unii cam bătrânei la lot. Noi, cei tineri, avem vâna mai mare! Ar fi superb să ne calificăm şi la Mondialul din 2010. Suntem peste sârbi ca valoare, sau cel puţin la egalitate cu ei, dar sub francezi“, ne-a declarat ieri Mitea. La Ajax, jucătorul a intrat în programul echipei a doua, pentru care a evoluat săptămâna trecută 70 de minute. Mitea se vede şi la Euro 2008: „Mă aştept să fac parte din lot, dacă voi reîncepe să joc la Ajax!“. PRELIMINARII CUPA MONDIALĂ Programul meciurilor din Grupa a 7-a 2010 2008 6 septembrie: ROMÂNIA - LITUANIA, Austria - Franţa, Serbia - Insulele Feroe 10 septembrie: INSULELE FEROE - ROMÂNIA, Franţa - Serbia, Lituania - Austria 11 octombrie: ROMÂNIA - FRANŢA, Serbia - Lituania, Insulele Feroe - Austria 15 octombrie: Austria - Serbia, Lituania - Insulele Feroe 2009 28 martie: ROMÂNIA - SERBIA, Lituania - Franţa 1 aprilie: AUSTRIA - ROMÂNIA, Franţa - Lituania 6 iunie: LITUANIA - ROMÂNIA, Serbia - Austria 10 iunie: Insulele Feroe - Serbia 19 august: Insulele Feroe - Franţa 5 septembrie: FRANŢA - ROMÂNIA, Austria - Insulele Feroe 9 septembrie: ROMÂNIA - AUSTRIA, Serbia - Franţa, Insulele Feroe - Lituania 10 octombrie: SERBIA - ROMÂNIA, Austria - Lituania, Franţa - Insulele Feroe 14 octombrie: ROMÂNIA - INSULELE FEROE, Franţa - Austria, Lituania - Serbia > Câştigătoarele celor nouă grupe se vor califica la turneul final din Africa de Sud, iar cele mai bune opt echipe clasate pe locul secund vor disputa meciuri de baraj, pe 14 şi 18 noiembrie 2009