Misiunea lui Mugur Mihăescu în politică: să salveze ţara de Garcea

Misiunea lui Mugur Mihăescu în politică: să salveze ţara de Garcea

„Foarte multă lume se întreabă ce caut eu aici”, şi-a început actorul Mugur Mihăescu prima conferinţă ca lider al Partidului Verde (PV), funcţie în care a fost ales duminică, cu unanimitate de voturi.

"Sunt aici pentru că nu suport politica, pentru că urăsc politica, urăsc ce mi se întâmplă de 20 ani, când sunt tratat ca o cifră, ca o entitate, eu nu mai sunt om, şi nu mă refer numai la mine", a spus acesta, explicând că este pregătit să ia noroi în faţă şi să se arunce cu noroi în el. „Dar după 20 de ani sunt imunizat. Am văzut că noroiul, până la urmă, e un material de construcţii, mie îmi place să construiesc şi n-o să-l arunc înapoi, îmi  fac cărămizi şi încep să construiesc ceva". Iar acelora care sunt rezervaţi în privinţa intrării sale în politică, Mihăescu le-a transmis ca, înainte de a-l critica, să "vină să-l cunoască". Vrea să-l dea jos pe Garcea de la putere Actorul, cunoscut mai ales pentru rolul poliţistului Garcea, spune că a încercat să râdă de Garcea, dar astăzi Garcea este peste tot, în vămi, în politică. Scopul lui este să-şi recapete ţara care "i-a fost furată" şi pe care "o conduce Garcea de 20 ani", adică să demonteze actualul sistem politic şi să-şi facă o Românie frumoasă.  Mugur Mihăescu a ţinut să lămurească problema lipsei de experienţă politică. „Dacă a avea experienţă politică înseamnă a-mi băga mătuşile şi unchii şi lipitorii de afişe în funcţii de conducere, dacă înseamnă a avea, după 20 ani, rezultatele din jur, Dumnezeule, vreau să mor fără experienţă politică. Experienţa lor politică e o ruşine, mă fac de râs oamenii ăştia oriunde plec în străinatate", a spus el. El a fost şi membru al Partidului Ecologist din România (PER), dar apoi s-a înscris în Partidul Verde. De asemenea, alte 18 din cele 24 de organizaţii judeţene ale PER au părăsit partidul, iar cei din PV negociază venirea lor în partid. Nu ţinteşte funcţii publice Mihăescu a subliniat că nu este interesat să se înscrie în cursa pentru prezidenţiale sau pentru primăria Capitalei. „Nu vreau să candidez la nimic, nu mă pricep la de toate (...) Nu m-am gândit să candidez la primărie, dar pot să-l ajut pe Oprescu, pentru că îmi place că omul ăsta construieşte". Mai mult, el a arătat că Partidul Verde va merge singur în alegeri. Deşi nu a dat răspunsuri în privinţa planurilor concrete şi soluţiilor economice pe care le propune partidul, actorul a subliniat că în scurt timp vor fi prezentaţi atât platforma formaţiunii, cât şi specialiştii partidului în diverse domenii. 

Ne puteți urmări și pe Google News