Miriţă cântă la nunta lui Ponta

Miriţă cântă la nunta lui Ponta

Victor Ponta şi Daciana Sârbu se cunună religios sâmbăta aceasta, în aceeaşi zi în care îşi botează şi fetiţa. La petrecere sunt aşteptaţi 500 de invitaţi.

La un an de la cununia civilă (eveniment consumat în secret, în China, vara trecută), Victor Ponta şi Daciana Sârbu se căsătoresc sâmbătă, zi în care va avea loc şi botezul fiicei lor, micuţa Irina Octavia. Dubla petrecere va avea loc la Rin Grand Hotel (deţinut de fraţii Negoiţă, apropiaţi ai lui Victor Ponta), în prezenţa unor personalităţi din lumea politică şi din showbiz. Potrivit unor surse apropiate cuplului, programul artistic va fi susţinut de Vlad Miriţă (artist care a reprezentat România la Eurovision 2008, alături de Nico) şi de Analia Selis.

„Nu vom avea ţinute speciale“

„Noi suntem deja căsătoriţi, aşa că evenimentul principal este botezul fetiţei noastre“, spune Victor Ponta. Naşii de cununie şi, totodată, naşii de botez ai micuţei sunt şeful SRI, George Maior, şi soţia acestuia, Ana Maria, care va asigura trusoul de botez al Irinei.

„Eu voi purta o rochie simplă, bej, creată de Răzvan Ciobanu, iar Victor va purta un costum. Nu vom avea ţinute speciale. De hăinuţele Irinei se ocupă naşa ei, dar, cu siguranţă, va fi ceva lejer“, spune Daciana Sârbu.

În ceea ce priveşte ceremoniile religioase, acestea vor avea loc la o biserică din Bucureşti. „Deocamdată chiar nu vă pot spune la ce biserică, pentru că nici eu nu ştiu. Ne-am trezit cam târziu şi, până acum, am avut câteva variante care nu ne-au încântat foarte tare. Slujba de la biserică va fi ceva într-un cadru restrâns, cu familia şi câţiva prieteni apropiaţi“, mai spune Daciana Sârbu.

La petrecerea de la Rin Grand Hotel sunt aşteptaţi aproximativ 500 de invitaţi, printre care politicieni ca Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Bogdan Olteanu, dar şi personalităţi din showbiz.

De patru ani împreună

Victor Ponta (35 de ani) şi Daciana Sârbu (31 de ani) au o relaţie care durează de mai bine de patru ani, de pe vremea când actualul vicepreşedinte al PSD era căsătorit cu Roxana, potrivit informaţiilor vehiculate de presă. Victor Ponta, care a divorţat în 2006, are un băieţel din primul mariaj, Andrei, în vârstă de 4 ani. Cei doi politicieni s-au cununat civil anul trecut, la Beijing, la Ambasada României din China. În luna martie a acestui an a venit pe lume şi fetiţa lor, Irina Octavia.

Ne puteți urmări și pe Google News