Proaspăt campion cu Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu a declarat că nu se gândeşte să renunţe la banca tehnică a grupării ucrainene.
Ieri, Şahtior a cucerit cel de-al şaselea titlu din istorie, al cincilea cu Mircea Lucescu în funcţia de antrenor. "Il Luce", care a ajuns cu "minerii" în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, susţine că nu există niciun conflict între el şi Răzvan Raţ, pe care nu l-a folosit în meciul câştigat ieri de Şahtior, 2-0 cu rivala locală Metalurg Doneţk, dar şi că nu va părăsi formaţia ucraineană. "Nu am de ce să plec de la Şahtior, unde am toate condiţiile. Nu o să mă duc nicăieri, nici în Italia, nici nicăieri, nu am niciun motiv să mă duc în altă parte", a spus Lucescu, la postul GspTV.
"Răzvan Raţ este mulţumit de situaţia de la Şahtior, a jucat în majoritatea meciurilor, salariul i s-a mărit constant în cei 7 ani de când este cu mine, deci totul este în regulă. Dacă un jucător nu este mulţumit de mine sau de condiţiile de la echipă, atunci este liber să plece, dar nu este cazul", a mai declarat tehnicianul român.