Mircea Lucescu: „Nu mă culc pe o ureche după remiza de la Kiev”

Mircea Lucescu: „Nu mă culc pe o ureche după remiza de la Kiev”

Aflat cu un pas în finala Cupei UEFA, antrenorul de la Şahtior Doneţk susţine că se teme să nu păţească precum în „dubla” cu Anderlecht Bruxelles, din semifinalele Cupei Cupelor.

Familia Lucescu a acaparat toată atenţia în această săptămână. Fiul, Răzvan, a fost înscăunat joi la cârma echipei naţionale a României, iar seara tatăl său a obţinut un rezultat mare, 1-1, în deplasare, cu Dinamo Kiev, în manşa-tur a semifinalelor Cupei UEFA. „Il Luce” are ocazia să intre în istorie cucerind primul trofeu continental al carierei. În sezonul 1989-1990, Lucescu, aflat pe atunci pe banca celor de la Dinamo Bucureşti, s-a oprit în semifinalele Cupei Cupelor, după o dublă înfrângere cu 1-0 în faţa celor de la Anderlecht Bruxelles.

Returul dintre Şahtior şi Dinamo Kiev va avea loc joia viitoare, la Doneţk. În cealaltă semifinală, tot joi seară, Werder Bremen - Hamburger SV 0-1.

Finala competiţiei, care din stagiunea viitoare se va numi Liga Europa, se va disputa la Istanbul, pe stadionul „Şükrü Saracoglu”, pe 20 mai. În capitala Turciei, „Il Luce” se simte ca un paşă, după ce a cucerit titlul atât cu Galatasaray Istanbul, cât şi cu Beşiktaş Istanbul. Bună ziua, domnule Mircea Lucescu, şi felicitări pentru... Mircea Lucescu: Opreşte-te! Nu e timpul pentru felicitări. A fost abia un meci. Nu mă culc pe o ureche după această remiză. Nu avem voie să riscăm. Totuşi, nu v-aţi bucurat deloc pentru acest rezultat? Ne-am strâns mâinile în vestiar, apoi ne-am văzut de drum. N-am petrecut. N-a fost euforie, nimic. Cum caracterizaţi meciul propriu- zis? Am întâlnit o echipă care, pe parcursul campaniei europene, a marcat de fiecare dată în meciurile de pe teren propriu. Kievul are jucători buni, precum acest Milevski... Aliev şutează bine de la 30 de metri... A fost un meci în care trebuia să-i ţinem pe aceşti jucători departe de poartă. Din păcate, în prima repriză am primit un gol aiurea, după ce făcusem un fault inutil. Prima repriză n-am jucat deloc bine. Ce s-a întâmplat la pauză? Am avut o discuţie lămuritoare. Le-am spus ce trebuie să facă! Logic, a căzut şi golul. N-am mai fost timoraţi, precipitaţi, ci am fost descătuşaţi, maturi, siguri pe noi. Am provocat adversarul să se descopere. Pe final, mi-a fost teamă de ultimele minute, unde eu am păţit-o de atâtea ori. O eventuală fază în care cei de la Dinamo ar fi aruncat mingea în careul nostru ar fi putut aduce un alt gol. La astfel de faze se poate întâmpla orice. Poate că ar fi trebuit să insist. Am preferat însă siguranţa, inclusiv prin schimbările de jucători pe care le-am făcut. Oricum, am demonstrat că diferenţa de puncte din campionat dintre Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk nu este reală (n.r. - 12 puncte, după 25 de etape). Cum va fi returul? Cei de la Dinamo Kiev vor face tot ce-i posibil pentru a răsturna rezultatul din tur. Eu de azi (n.r. - ieri) am alte priorităţi. Meciul de campionat cu Krivbas, în care e în joc locul doi în campionat şi calificarea în Liga Campionilor.

Finala se va juca la Istanbul... Dacă-mi mai vorbeşti despre finală, când eu mai am de jucat un meci, îţi închid telefonul! Nu vreau să discut despre finală.

Totuşi, comentatorii postului britanic ITV apreciau că Şahtior are 70 la sută şanse de calificare... Mai vedem... Am reuşit să văd cealaltă semifinală, Werder - Hamburg. Un joc spectaculos, cu multe faze de poartă. Echipele germane, ca de altfel şi cele britanice, oferă meciuri spectaculoase când joacă între ele. Însă, când ies în Europa, au probleme. Aţi văzut ce greu s-a descurcat Chelsea cu Barcelona. Un alt fotbal este când joacă Liverpool cu Manchester United. Încep cu buf-buf, mingea înainte... Când înfruntă formaţii care le ascund mingea, le este foarte greu. La fel sunt şi nemţii. Aţi mai disputat o semifinală de cupă europeană, în sezonul 1989-1990, cu Dinamo Bucureşti, în Cupa Cupelor... Atunci am făcut un meci foarte bun, dar la retur - UEFA a trimis o brigadă olandeză, deşi Anderlecht avea în lot opt jucători olandezi! Am dominat, trebuia să le dăm patru- cinci goluri, adversarul şi-a scos şi mingea din poartă, n-am primit un penalty... Mare ghinion! Nu vreau să mă gândesc că voi păţi la fel şi la returul de-acum. Aşa că mai bine nu fac comparaţii cu acele meciuri. „N-o să-i cer părerea lui Răzvan”

În orele în care dumneavoastră făceaţi ultimele retuşuri pentru meciul de la Kiev, Răzvan Lucescu spunea, la conferinţa de presă în care a fost numit selecţioner: „Mă voi consulta cu Mircea Lucescu doar dacă şi el se va consulta cu mine în privinţa Şahtiorului”. Veţi pregăti meciul cu Dinamo Kiev cu sfaturi de la Răzvan? Are dreptate. Antrenoratul este o meserie pentru un singur om. Sau, cum zic englezii, „a job for a single man”. N-o să-i cer părerea lui Răzvan despre cum trebuie abordat meciul-retur cu Dinamo Kiev. O să pregătesc de unul singur acel joc.

ECHIPA NAŢIONALĂ „Pe când aveam 36 de ani, mutam munţii din loc!” Nu este Răzvan prea tânăr pentru a fi selecţionerul României? Eu eram mai tânăr decât este el acum când am ajuns la naţională. Aveam doar 36 de ani şi o energie cu care puteam muta munţii din loc! Luaţi harta României şi vedeţi prin ce oraşe a ajuns naţionala cu mine la cârmă. Urmăream non-stop meciuri. Eram o repriză la Braşov, alta la Craiova.... Mă urcam în avioane de marfă, ca să pot ajunge în timp la toate partidele.

Sunt comparabile epocile? Şi acum e vremea reconstrucţiei la naţională. Şi eu am mizat pe tineri în trecut. Am avut probleme cu cluburile mari, la început, dar apoi au înţeles. Le-am crescut astfel valoarea jucătorilor. Răzvan mai trebuie să facă ceva... „S-a preferat să se joace cu stadioanele goale”

Ce anume? Să strângă lumea în jurul echipei naţionale. Să aducă spectatorii la stadion. Are forţa de a crea acest entuziasm. Până acum a lipsit aportul publicului. S-a preferat să se joace cu stadioanele goale! Naţionala trebuie să beneficieze, oriunde joacă, de arene pline. Eu am ratat o calificare cu naţionala, în 1986, fiindcă n-am fost lăsat să joc în provincie, la Cluj sau la Timişoara. S-a preferat un teren proaspăt arat. Interesul Partidului Comunist era altul! Tovarăşul Bobu m-a obligat să joc pe stadionul „23 August”. S-a bucurat că am ratat calificarea.

Răzvan susţine că naţionala nu se refuză, dar dumneavoastră aţi făcut-o... Aşa este, dar pentru unul ca mine - se refuză! Cum se va descurca fiul dumneavoastră cu liderii Mutu şi Chivu? E matur, să-şi rezolve singur problemele. Mai multe nu mai spun. La revedere.

"Răzvan are entuziasm şi sigur va reuşi să schimbe în bine lucrurile la naţională. Îl simt motivat şi sigur pe el. Va trebui ajutat de cei care îi sunt alături. Şi trebuie să-l mai ajute şi rezultatele din meciurile viitoare." - Mircea Lucescu, antrenor la Şahtior Doneţk

ROMÂNII DE LA KIEV CONTRAATACĂ

Mijlocaşul Florin Cernat: „Şahtior a avut mare noroc”

Mihai Voinea Florin Cernat, unul dintre românii din lotul lui Dinamo Kiev (celălalt este Tibi Ghioane), a descris ieri, pentru EVZ, atmosfera existentă în tabăra formaţiei lui Iuri Semin, după remiza de joi seară cu Şahtior Doneţk. Prezent pe gazon din minutul 82 al manşei-tur din semifinala Cupei UEFA, fostul mijlocaş dinamovist crede că formaţia lui Mircea Lucescu nu merita remiza obţinută la Kiev.

„Am dominat partida de la un capăt la altul, dar n-am obţinut decât un rezultat de egalitate. Cu toţii am fost dezamăgiţi la finalul meciului, pentru că ne-am fi dorit să câştigăm. Şahtior a avut mare noroc. N-au ajuns decât o singură dată la poarta noastră şi ne-au dat un gol. Oricum, calificarea se joacă. 1-1 nu reprezintă un rezultat de la care nu mai poţi reveni. Mai este un meci de disputat şi mergem la Doneţk să căştigăm şi să obţinem biletele pentru finala de la Istanbul”, ne-a declarat ieri Cernat. „Lucescu are o reputaţie excelentă aici”

Florin Cernat afirmă că reputaţia lui Mircea Lucescu în Ucraina a crescut pe măsură ce Şahtior Doneţk a fost scoasă din anonimat de tehnicianul român. „Şahtior este o echipă foarte bine organizată. Mircea Lucescu este un mare antrenor şi are o reputaţie excelentă aici, în Ucraina. El are meritul principal pentru ceea ce a reuşit Şahtior în ultimii ani. Era o echipă care nu conta în Europa, iar acum toată lumea ştie de ea”.

Superioritatea lui Dinamo în meciul de la Kiev a fost recunoscută şi de croatul Dario Srna, care a împlinit 27 de ani chiar în ziua meciului. „Nu este un rezultat rău pentru noi, dar trebuie să recunoaştem că nu am făcut un meci excepţional. Putem juca mult mai bine”, a declarat Srna, om de bază în trupa lui „Il Luce”.

DUEL. Sârbul Igor Duljaj (în alb) a sărit bine la cap Foto: Reuters

CUPA UEFA

DINAMO KIEV 1 ŞAHTIOR DONEŢK 1 Semifinale, manşa-tur Marcatori: Cigrinski (22 - autogol) / Fernandinho (68) DINAMO: Bogush - Betao, Sabljici, Yussuf, El Kaddouri - Vukojevici - Correa (82, Cernat), Aliev, Ninkovici - Bangoura (46, Ghioane), Milevski. Antrenor: Iuri Semin ŞAHTIOR: Piatov - Srna, Kucher, Cigrinski, Raţ - Ilsinho (56, Willian), Hubschman, Duljaj, Fernandinho - Jadson (76, Lewandowski), Luiz Adriano (46, Gladki). Antrenor: Mircea Lucescu Stadion: „Valeri Lobanovski” - Kiev; Spectatori: 16.000; Arbitru la centru: Konrad Plautz (Austria)

Ne puteți urmări și pe Google News