MIRACOLUL din MLAȘTINĂ. O poziție de yoga l-a ajutat să-și țină capul deasupra mâlului care îl înghițea de viu

MIRACOLUL din MLAȘTINĂ. O poziție de yoga l-a ajutat să-și țină capul deasupra mâlului care îl înghițea de viu

Un bărbat din Australia a reușit să supraviețuiască adoptând o poziție din yoga după ce a rămas blocat timp de câteva ore în mâlul și apa unui iaz în care a căzut accidental cu excavatorul, informează joi BBC.

Daniel Miller, în vârstă de 45 de ani, conducea utilajul de trei tone pe proprietatea sa, aflată într-o zonă izolată, la 300 de kilometri nord de Sydney, când marginea iazului a cedat, iar bărbatul s-a prăbușit în groapa cu apă și noroi.

Miller a declarat că a adoptat o poziție de yoga, arcuindu-și spatele pentru a putea respira mai ușor, până când un vecin aflat la jumătate de kilometru l-a auzit țipând. "Eram blocat și a trebuit să-mi țin capul sus, deasupra apei, cu ajutorul mâinilor. Cred că era poziția cobra", a declarat fermierul pentru Daily Telegraph din Sydney. "Nu sunt yoghin, dar cred că se poate spune că yoga mi-a salvat viața. Asta și voința de a supraviețui", a mai spus el.

"După 15 minute mi-am dat seama că sunt blocat, mi-am pus mâinile între picioare și am încercat să mă ridic dar m-am scufundat mai mult", a declarat Miller pentru BBC. Acesta a povestit că după ce a adoptat poziția din yoga ce l-a ajutat să își țină fruntea și nasul deasupra apei și-a petrecut fiecare minut numărând până la 60 și că s-a uitat la greieri și libelule, iar la un moment dat chiar a râs.

Echipa de intervenție sosită la fața locului a declarat că drama bărbatului a durat două ore, însă soția lui Daniel Miller a scris pe rețeaua Facebook că soțul său a stat blocat în iaz timp de cinci ore.

"Mi-am spus că ar fi atât de tragic să fiu găsit mort în iaz de copiii întorși de la școală și de soție", a povestit el. "Soția mea face yoga, am făcut și eu cu ea, dar mi s-a părut plictisitor", a recunoscut australianul.

Inspectorul-șef de poliție Neil Stephens a declarat că la momentul în care a ajuns la fața locului nu se vedeau decât nasul și fruntea lui Miller. "A fost extrem de norocos că a supraviețuit", a spus acesta pentru Nine News.

Pentru a-l scoate afară pe bărbat pompierii au fost nevoiți să dreneze o parte din apă și din noroi. "Felul în care și-a arcuit spatele și și-a ținut nasul afară din apă atâta vreme a fost incredibil", a spus Steve Howard, căpitan în cadrul departamentului de pompieri salvatori Fire and Rescue New South Wales.

Miller a fost dus cu elicopterul la spitalul din Newcastle, unde a fost tratat de hipotermie și răni minore la spate.

Ne puteți urmări și pe Google News