Din cuprinsul articolului
Ce nu vede Adrian Năstase în disputa agresivă cu publicul de pe blog? Că atunci când enunță disciplinat mesajul de partid despre „viitorul social-democrației” și „partidul ce-și continuă drumul, păstrându-și valorile”, se scufundă în masa politicienilor față de care sentimentul dominant este dezamăgire amestecată cu ură.
Adrian Năstase nu a revenit în prim linie a liderilor la Congresul PSD pentru a repeta discursul oficial. A revenit pentru forța ideilor proprii. Pentru ecoul generat de prezența în China (nu discut politica externă; în UE, statele joacă diplomatic chiar cu abateri de la regulile comune – dovadă vizita recentă a regelui Spaniei în China). Masa difuză de comentatori online anonimi, agresivi și demolatori înainte de a înțelege, este și oglinda prăbușirii încrederii publice în politicieni. La acest nivel, autoritatea dispare: politicianul devine egalul celui mai de jos membru al audienței.
Clișee de partid și autoritatea lui Adrian Năstase
Când răspunde dur, suburban, Adrian Năstase nu pierde doar din autoritatea simbolică ce îl ridică – încă – deasupra „restului politicienilor”. Pierde din vedere și ceea ce îi reproșează de fapt publicul: contradicția dintre discursul oficial, steril și fals, și acțiunea personală concretă, atunci când iese din jocul politic uzual și mediocru.
Textul despre Congres este clișeic și steril. Vorbirea despre „energie pozitivă”, „adaptarea partidului la noile provocări” sau „factor de echilibru social și coeziune națională” poate suna corect în cultura internă a PSD. Dar este un discurs ritualic – evident perceput ca ipocrit, pe fundalul unei neîncrederi adânci în partide – menit să confirme că Năstase este „solidar” cu partidul. Pentru un cititor critic – iar azi toți sunt critici, chiar și când înțeleg puțin din viața internă a unui partid – mesajul pare o încercare de a păcăli oamenii, „de a da țeapă”.
Contrastul se vede în acțiunile politice concrete ale lui Năstase. Vizita în China și intervențiile sale diplomatice și intelectuale arată că nu se limitează la vorbe goale. Merge pe un „teren dificil” – geopolitic – contrazice regulile impuse de actuala putere și argumentează poziționarea României în raportul dintre marile puteri. Aici apare un politician capabil să articuleze idei și să facă acțiuni de greutate.
Politica fără lideri și rolul intelectualului
Cea mai mare vulnerabilitate lăsată politicii românești de epoca Iohannis este dispariția staturii liderilor: lipsa capacității intelectuale, nu doar ca pregătire academică, ci ca aptitudine de a exprima idei care însuflețesc. Capacitatea de a trimite idei vibrante într-o dezbatere publică fragmentată și agresivă este direct legată de posibilitatea exercitării autorității asupra „maselor”– autoritate pe care majoritatea politicienilor au pierdut-o și pe care Adrian Năstase, după atâția ani, încă o păstrează.
Dezbaterea continuă din ultimii ani despre mediocritatea politică sufocantă a fost întreruptă de două episoade larg discutate, în care tema capacității intelectuale a fost reactivată ca element central al relevanței politice. Nominalizările lui Marius Lazurca și Gabriel Zbârcea au readus în discuție rolul intelectualului în funcții importante în stat (în ciuda criticilor privind profilul „suveranist”); similar, vizita lui Adrian Năstase în China a evidențiat importanța capacității intelectuale în acțiunea politică, prin modul în care a gestionat diplomația, canalele de relație și viziunea pe un subiect care pe majoritatea liderilor îi depășește.
Mass-media are rolul de a reflecta liderii și de a fixa cadrul prin care aceștia își proiectează autoritatea asupra publicului. Iar mass-media, chiar și după decenii de atacuri dure împotriva lui Năstase, continuă să-l poziționeze deasupra „restului politicienilor” tocmai prin capacitatea lui intelectuală. Adrian Năstase pierde când devine indistinct de partid, se amestecă cu „restul politicienilor”.
