Nu vă spun că prima dată m-am gândit la Ismail. Și la patefonul lui de pe ”Speranța” care torcea doruri mișcate încet din șolduri arămii. De vină, nimeni altele decât ritmurile îmbrăcate suav cu fistic și baclavale, în parcul Herăstrău.

Care mai de care te invită să deguști. Plăcinte. Șuberek. Stați puțin, că mi-am notat cu atenție, să nu greșesc denumirile. Kebap. Hai că pe astea le știm. De pe tarabele care ne înconjuară zilele.

Dar de Manti ați auzit? Asta înseamnă paste în amestecul asigurat de carne. Și vinete. Sunt și pe la noi. Ce diferă este combinația. Înrudite cu biftecul.

Gozleme, iarăși o noutate, cel puțin pentru mine. Niște plăcinte subțiri, dar întinse cât două palme, trimise la împrietenire pe tabla încinsă a unei plite semicirculare. După ce trecuseră prin mâinile agere ale femeilor.

Poftim de vezi, atelierul improvizat la doi pași în spatele tejghelei nu stă o clipă. Vreau să știu, ca un necunoscător, conținutul. Variantele abundă. Spanac și brânză. Ori spanac, brânză și carne tocată. Sau spanac, brânză și ou.

Dacă te-ai plictisit de ingredientul lui Popeye-Marinarul, sunt și oportunitățile cu fructe de mare, cartofi, ciuperci, brânză. Separate, atenție. M-am dumirit.

Și Kofte. Știți ce e? Ciftele. Unii ar zice că se apropie oarecum cuvintele. Kofte. Chiftele. De Istanbul. Cu un întreg batalion al gusturilor. Aveți răbdare pentru încă o paradă? Carne tocată de vită, ceapă, roșii, varză, ardei iute. Și lista e mai lungă, vă asigur!

Dacă vă mai anunț una, vă bag în cață. De tot. Katmer cu fistic și cremă de lapte. Să vă văd. Ați mâncat așa ceva?

Urmează Lahmacum. Cuprinde o expoziție numai bună de provocat inundații salivare. Carne tocată, ardei capia roșu, boia de ardei, piper negru, ceapă, usturoi, unt și roșii. Despre numărul de calorii nu mai are rost să facem vorbire. Câtă frunză și iarbă.

Am ochit ce și cât am putut, încercând să arunc de departe năvădul câte unei întrebri, pentru că nu e deloc ușor să te strecori, să treci de zidul cel impenetrabil al cozilor însetate de poftă. Adevărul e că bucătăria turcească nu-ți lasă loc de întors. Dacă ai intrat în horă, joci.

Se întorceau spre mine, din partea câte unui comersant care mai avea și timp de-o vorbă, crâmpeie de răspunsuri, încercând să intuiesc amalgamul de litere turcești și românești.

În fiece cuvânt e o taină din care Orientul își țese povestea. Și te pierzi. Un minut despre care pot spune că n-a fost în van.