Ministrul Muncii a făcut anunțul mult așteptat. Când se vor majora alocațiile

Ministrul Muncii a făcut anunțul mult așteptat. Când se vor majora alocațiileSursa foto. EVZ

Ministrul Muncii a reafirmat sâmbătă că până la data de 1 august se va lua o decizie privind alocațiile copiilor.

Decizia se va lua în funcție de posibilitățile pe care le are la această oră bugetul de stat. În baza datelor respective, Guvernul va comunica punctul său de vedere.

" Fac parte dintr-o echipă în care ne consultăm cu privire la cea mai bună opțiune. Iar această opțiune se bazează exclusiv pe o analiză obiectivă a posibilităților pe care bugetul le are în vederea susținerii tuturor cheltuielilor solicitate. Cu privire la procent, Ministerul Finanțelor Publice urmează să prezinte o evaluare a situației încasărilor la buget după această perioadă extrem de dificilă pe care am traversat-o,, Așa cum vedem cu toții, în baza cărei analize și evaluări vom anunța decizia noastră", a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, potrivit RADOR.

Întrebată despre dublarea alocațiilor, ministrul Muncii a afirmat că decizia CCR este obligație. Deci nu e vorba despre opțiunea sa.

”Este o decizie de echipă” a completat ea. ”Ne consultăm pentru cea mai bună opțiune, care se bazează exclusiv pe o analiză obiectivă” a continuat ministrul.

Ministrul a mai spus că ”exclusiv PNL a fost cel care, în ultimii ani, a inițiat propuneri legislative pentru majorarea alocațiilor”.

Vorbind despre aceste majorări, Violeta Alexandru a spus că PSD ”trimite aproape zilnic proiecte din Parlament de dublare, de triplare, de patru, de cinci ori, a mai multor tipuri de cheltuieli. Fără să indice sursă bugetară”. Violeta Alexandru susține că PSD e conștient că propunerile sunt populiste. Ea face și o serie de acuzații:

”Îmi fac impresia unei strategii coordonate de a ne bloca activitatea prin tot felul de propuneri care nu-și au suportul în posibilitățile bugetare”. ”Nu ține cont de nimic” a continuat Alexandru.

Violeta Alexandru a dat asigurări că pensiile vor creşte

Violeta Alexandru a dat asigurări că pensiile vor creşte. Dar ea a adăugat se va face o evaluare la nivelul Ministerului Finanţelor. Iar când această evaluare va fi gata, se va comunica exact care este situaţia. Ministrul spune că susține creșterea punctului de pensie. Acest amendament este în analiză, pe masă echipei guvernamentale.

"Susținem creșterea punctului de pensii şi recalacularea. Suntem în analiză să vedem ce se întâmplă până în septembrie. Licitația e în plină desfășurare. Iar din informațiile puse la dispoziție de președintele Casei Naționale de pensii suntem în grafic. Din septembrie anul viitor, vom fi pregătiți să avem toate elementele puse la punct pentru a putea să aplicăm orice fel de prevedere legislativă, inclusiv nouă formulă de calcul.", a spus Ministrul Muncii, potrivit romaniatv.net.

Ne puteți urmări și pe Google News