Negocierile cu partenerii internaţionali - Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială - privind angajamentele asumate de România pentru a şasea evaluare a acordului preventiv s-au încheiat cu succes, a anunţat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu.
Negocierile au vizat modul de îndeplinire a performanţelor economice şi financiare până la data de 30 iunie 2012, iar Scrisoarea de intenţie cuprinde obiectivele pentru următoarele trei luni, a precizat oficialul MFP.
"Putem spune că s-au încheiat cu succes negocierile cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, privind angajamentele avute de România pentru cea de-a şasea evaluare a acordului cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv modul în care ne-am îndeplinit performanţele economice şi financiare la finele lunii iunie. Scrisoarea de intenţie, documentele negociate, prevăd obiectivele pentru următoarea perioadă de timp de trei luni, până în septembrie", a declarat şeful Finanţelor, citat de Agerpres.
Acesta a mai spus că au fost asigurate sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale funcţionarilor bugetari la nivelul din iunie 2010, cele pentru plata sumelor reţinute necuvenit pensionarilor, pentru şapte luni din acest an şi nouă luni din anul care urmează.
Plata TVA la încasarea facturii, acceptată de FMI
Ministrul Finanţelor a vorbit şi despre formele de sprijin agreate cu misiunea FMI, de la măsurile pentru stimularea mediului de afaceri la crearea de locuri de muncă. De asemenea, cele două părţi au agreat aplicarea TVA la încasare.
"În plan fiscal, s-au agreat măsuri importante pentru stimularea mediului de afaceri, crearea de locuri de muncă, dezvoltare şi inovare tehnologică. Plata TVA la încasare a fost agreată. Aceasta se va aplica efectiv, datorită necesităţii unor pregătiri metodologice, de la 1 ianuarie 2013. Pe partea de cheltuieli bugetare, s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autorităţilor locale în vederea onorării obligaţiilor către persoanele cu dizabilităţi, precum şi pentru plata arieratelor, respectiv datoriilor restante ale autorităţilor locale către diverşi furnizori şi diverşi creditori", a explicat ministrul Finanţelor
Oltchim, privatizată cu un investitor strategic
Oficialul MFP a anunţat, de asemenea, că s-au constatat progrese în planul reformelor structurale şi a anunţat că Oltchim va fi privatizată cu un investitor strategic, iar 15% din capitalul Transgaz va fi listat la bursă.
"În planul reformelor structurale s-au constatat progrese şi ne-am angajat ca efect al îndeplinirii procedurilor necesare ca până la mijlocul lunii septembrie să se privatizeze cu un investitor strategic Oltchim, apoi vom privatiza 15% din capitalul social al Transgaz. De asemenea, se vor introduce conduceri profesioniste, cum sunt şi cele de azi, dar bazate pe o selecţie competitivă, la nivelul societăţilor comerciale cu capital de stat, la un pachet de zece societăţi comerciale şi autonome. Ele vor beneficia la început de management profesionist selectat pe criterii clare. Aceste negocieri, prin finalizarea lor, creează stabilitate financiară, creează predictibilitate şi transparenţă mediului de afaceri, ceea ce atrage mai mulţi investitori autohtoni şi străini, având această umbrelă a instituţiilor financiare internaţionale care certifică rezultatele bune, macrostabilitatea economico-financiară a României", a explicat Florin Georgescu.
Nu vor fi concediaţi bugetari
Ministrul Finanţelor a precizat că nu vor fi reduceri de personal în sectorul public, cifra de personal bugetar urmând să fie menţinută la nivelul actual, creşterea economică pentru 2012 va fi în jurul a 1,2%, inflaţia decembrie-decembrie va fi de 3,5%, iar deficitul bugetar se deplasează de la 1,85% la 2,2% din PIB, aşa cum s-a convenit deja la runda precedentă de negocieri.
Ieri au avut loc la sediul MFP discuţii între reprezentanţii ministerelor şi experţii instituţiilor financiare internaţionale pentru definitivarea capitolelor din Scrisoarea de intenţie aferente domeniilor specifice de responsabilitate.
Misiunea comună a Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale, aflată în această perioadă la Bucureşti, are ca obiectiv evaluarea modului de respectare a angajamentelor din acordul cu aceste trei instituţii la data de 30 iunie 2012. Pentru 30 septembrie va fi o nouă misiune, undeva în jurul sfârşitului lunii noiembrie - începutului lunii decembrie, când se vor discuta în detaliu structura şi politicile aplicabile în bugetul pe 2013.
CITIŢI ŞI:
-
Liviu Voinea: FMI şi-a dat acordul de principiu pentru TVA la încasarea facturii
-
Noua promisiune dătătoare de speranţe. Plata TVA la încasare
-
Începe iar telenovela la Oltchim. Statul vrea să-şi preschimbe creanţa de 1 miliard de lei în acţiuni