TARDIV. Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică Noul Cod de Procedură Penală. Interceptările vor putea fi făcute şi dacă urmărirea penală este dispusă in rem
- Ionel Stoica
- 1 februarie 2014, 14:56
Ministerul Justiției a pus în discuție publică proiectul de Ordonanță de Urgență pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative și proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Un alt treilea proiect supus dezbaterii publice este cel al Legii privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.
Una dintre modificările aduse de acest proiect de OUG se referă la articolul 138 din Codul de procedură penală, în care ar urma să fie introdus un nou alineat, respectiv acela că "metodele speciale de supraveghere sau cercetare se dispun şi în cazul în care urmărirea penală este începută potrivit art. 305 alin. (1)". Articolul 305 face referire, în alineatul 1, la începerea urmăriririi penale in rem: "Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă".
Problema ridicată de DIICOT
Pe de altă parte, acelaşi proiect dă competenţă Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru o serie de infracţiuni şi indiferent de calitatea persoanei, "dacă în cauză, indiferent de numărul infracţiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500 000 euro".
Infracţiunile vizate de această prevedere sunt furtul, tâlhăria, pirateria, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, bancruta simplă, bancruta frauduloasă, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile şi delapidarea, la majoritatea acestora fiind de competenţa DIICOT şi tentativa, tot cu condiţia trecerii "pragului" de jumătate de milion de euro al prejudiciului.
Legea mai favorabilă
Proiectul de OUG vizează şi problema legii penale mai favorabile. Astfel, după articolul 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se introduce un nou articol, ce face referire la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei: "În aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei - n.r.), se stabilesc şi se aplică, pentru fiecare instituţie de drept penal autonomă, dispoziţiile mai favorabile din legile penale succesive".
Cele trei proiecte pot fi consultate pe site-ul MJ. Unul dintre cele mai criticate puncte este articolul 305, MJ propune varianta: Alineatele (1) - (3) ale articolului 305 va avea următorul cuprins: „(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.” (2) Începerea urmării penale şi respectiv continuarea efectuării urmăririi penale se dispune prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin.(2) lit.a) - c) şi g). (3) Atunci când exista probe din care sa rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin.(1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei.”
- CSM. Decizie pe Codul Penal în favoarea celor care comit infracțiuni. În Codul de procedură modifică articolul problemă 305
Forma actuală a articolului 305 Începerea urmăririi penale (1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. (2) Începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a) - c) şi g). (3) Când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. (4) Faţă de persoanele pentru care urmărirea penală este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile sau de îndeplinirea unei alte condiţii prealabile, efectuarea urmăririi penale se poate dispune numai după obţinerea autorizaţiei ori după îndeplinirea condiţiei.