Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului aşteaptă proiecte de reabilitare a drumurilor

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului aşteaptă proiecte de reabilitare a drumurilor

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a 268 de kilometri de drum judeţean şi 1.113 kilometri de drum de interes local.

Proiectele vizate sunt localizate în din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Buzău, Vrancea, Dâmboviţa şi Teleorman, pentru perioada 2011-2013, potrivit unui comunicat al MDRT. Valoarea estimată a contractului pentru judeţele Arad şi Bihor este de 554,25 milioane lei fără TVA, iar cea a contractului pentru judeţele Satu Mare şi Sălaj este de 523,86 milioane lei fără TVA. Valoarea estimată a contractului pentru judeţele Buzău şi Vrancea este de 510,83 milioane lei fără TVA, în timp ce valoarea contractului pentru judeţele Dâmboviţa şi Teleorman se ridică la 529,46 milioane lei fără TVA. Drumurile reabilitate prin acest program au fost propuse la finanţare de autorităţile publice locale şi sunt preluate în administrare de MDRT pe perioada realizării proiectelor. Condiţii de derulare a priectelor Pentru realizarea lucrărilor se vor respecta standardele de cost stabilite de MDRT pentru aceste categorii de investiţii din fonduri publice, iar pentru realizarea investiţiei nu sunt necesare exproprieri. Criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut şi nu se acceptă subcontractarea în integralitate a lucrărilor, se mai arată în comunicat. Durata contractului de achiziţie publică include durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate, de trei ani, şi perioada de rambursare a creditului, de maximum 7 ani, dar nu mai târziu de 2020. Durata de garanţie a lucrărilor este de doi ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor. Pentru reducerea costurilor se acceptă folosirea unor soluţii alternative, fără a se afecta caracteristicile prevăzute în normele tehnice.

Ne puteți urmări și pe Google News