Miliardarul George Soros a fost numit „Personalitatea Anului 2018” de Financial Times
- Antonia Hendrik
- 19 decembrie 2018, 16:11
Miliardarul filantrop George Soros a fost numit „ Personalitatea Anului 2018" de Financial Times, titrează cotidianul britanic astăzi.
"Alegerea personalității anului de Financial Times este, de obicei, o reflectare a realizărilor. În cazul lui Soros, în acest an, selecția lui se referă și la valorile pe care le reprezintă ", se spune în ziar.
La varsta de 88, George Soros este descris ca „părintele industriei fondurilor speculative“ , dar , de asemenea , ca „nava amiral a democrației liberale și o societate deschisă“ pe care le-a „folosit pentru a combate rasismul, şi intoleranța ".
Originar din Ungaria, miliardarul, celebru în lumea finanțelor pentru speculaţiiile pe bursă sau datorită atacului la lira sterlină, în 1992, a devenit țap ispășitor în Europa și Statele Unite ale Americii, inclusiv acuzat de sprijinirea imigrației ilegale, prin intermediul acțiunii sale umanitare.
În Europa, fundația și-a transferat sediul de la Budapesta la Berlin, în august, după adoptarea de către guvernul Viktor Orban a unui set de legi intitulat "Stop Soros". În Statele Unite, președintele Donald Trump l-a acuzat, de asemenea, pe miliardar că ar fi donatorul major în finanțarea demonstranțiilor împotriva confirmării lui Brett Kavanaugh la Curtea Supremă din America, notează liberation.