Mika vine la B’ESTFEST 2011

Mika vine la B’ESTFEST 2011

Mika este cel mai nou nume confirmat în line-up-ul B’ESTFEST 2011, alăturându-se astfel celor de la Skunk Anansie, Flogging Molly, Asian Dub Foundation, LAMB, Pendulum (live), House of Pain şi Hadouken! pe afişul celei de-a patra ediţii ale festivalului.

B’ESTFEST revine vara aceasta în perioada 1-3 iulie, într-o locaţie verde din nordul Bucureştiului, în zona Pipera-Tunari, transformându-se într-un adevărat „summer camp” ce promite să ofere o experienţă completă, de la concerte la expozititii şi ateliere de creaţie, spaţii de relaxare şi joacă, târguri vintage şi zonă de camping.

Mika (pe numele sau real Michael Holbrook Penniman Jr.) a lansat primul său single „Relax Take It Easy” -  în anul 2006, urmat la începutul anului 2007 de „Grace Kelly”, piesă ajungând pe primul loc în topurile din Marea Britanie în aceeaşi luna. Albumul de debut al artistului, „Life în Cartoon Motion”, a fost lansat în februarie 2007, aducându-i lui Mika atât un număr impresionat de fani, cât şi aprecierile criticilor, care l-au comparat cu artişti precum Freddie Mercury, Scissor Sisters, Elton John, Robbie Williams sau David Bowie.

Albumul s-a vândut în peste 5,6 milioane de exemplare în toată lumea, Mika primind premiul BRIT pentru „Best British Breakthrough Artist” precum şi o nominalizare la premiile Grammy. Doi ani mai târziu, Mika a lansat cel de-al doilea album, „The Boy Who Knew Too Much”, primul single – „We Are Golden” - debutând pe locul 4 în clasamentul britanic.

Party-ul de lansare al single-ului a fost dedicat exclusiv fanilor artistului de pe Twitter, Mika cheltuind pentru aceştia peste 25.000 de lire doar pe băuturi! Piesa „Kick Ass” a fost compusă de Mika alături de producătorul RedOne special pentru coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume, fiind lansată ca single în mai 2010.  În prezent, Mika lucrează la un nou album, singurele detalii care se cunosc deocamdată fiind faptul că acesta va fi lansat în 2011 şi va fi construit într-o manieră complet diferită faţă de materialele precedente. Premieră în Capitală

Anul acesta Mika va ajunge pentru prima dată la Bucureşti, în cadrul B’ESTFEST 2011, pe data de 2 iulie. Artiştii confirmaţi până în prezent în line-up-ul festivalui sunt Skunk Anansie, Flogging Molly, Asian Dub Foundation, LAMB, Pendulum, House of Pain şi Hadouken!, mai multe detalii precum şi noi confirmări urmând a fi făcute publice atât pe site-ul oficial, www.bestfest.ro, cât şi pe paginile oficiale de Facebook (http://www.facebook.com/Bestfest.România) şi Twitter (http://twitter.com/Bestfest_ro).

Biletele pentru această ediţie sunt în prezent disponibile la preţurile de 125 lei biletul de o zi, 265 de lei abonamentul de 3 zile şi 15 lei voucherul pentru acces în camping,  urmând că în zilele de eveniment, acestea să fie disponibile doar la intrarea în zona de festival, la preţul de 150 lei pentru biletul de o zi, 285 lei pentru abonament şi 15 lei pentru voucherul de camping.    

Ne puteți urmări și pe Google News