Deşi nu a nins, o bună parte dintre turişti au fost atraşi de faptul că pe unele pârtii se schiază. În staţiunea Azuga, de exemplu, este deschisă pârtia Cazacu, unde stratul de zăpadă artificială are aproximativ 30 – 40 de centimetri, în timp ce schiorii începători pot folosi baza pârtiei Sorica.

Duminică, aproximativ o mie de turişti se aflau pe cele două pârtii din Azuga, a declarat, pentru mediafax.ro, Alexandru Bârţoiu de la Salvamont Azuga.
În staţiunile Buşteni şi Sinaia nu se schiază, însă la Buşteni este deschis parcul de distracţii, unde a fost amenajată o suprafaţă artificială pe care se poate schia în orice anotimp.