Mii de angajaţi la stat, plătiţi mai bine decât premierul britanic

Mii de angajaţi la stat, plătiţi mai bine decât premierul britanic

Peste 9.000 de britanici care lucrează în sectorul public, mai exact 9.187, sunt mai bine plătiţi decât şeful Guvernului de la Londra, David Cameron, care are un salariu anual de 142.500 de lire sterline (aproximativ 170.000 de euro).

Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Biroul pentru Jurnalism de Investigaţie din Marea Britanie şi citat de cotidianul „Daily Telegraph”. Alţi 38.000 de britianici care lucrează în sănătate, invăţământ şi poliţie câştigă peste 100.000 de lire sterline pe an. În educaţie, de exemplu, numărul celor care au un salariu anual de peste 100.000 de lire sterline este de 385, în timp ce 17 profesori sunt mai bine plătiţi decât premierul Cameron. Recordul îl deţine un profesor din comitatul Essex, care primeşte anual 232.500 de lire sterline. La privat se plătește mai prost Potrivit statisticilor oficiale date publicităţii luna aceasta, salariaţii din sectorul bugetar au un salariu lunar mai mare, în medie, cu circa 300 de lire sterline decât cei din sectorul privat. Cel mai bine plătit poliţist este şeful Poliţiei Metropolitane, Sir Paul Stephenson, care ia 280.489 de lire sterline pe an, mai puţin însă decât cel mai bine plătit funcţionar din administraţia locală, plătit cu 299.925 de lire sterline.

Ne puteți urmări și pe Google News