Mihajlovici: „Mutu va fi rezervă”

Mihajlovici: „Mutu va fi rezervă”

Revenit în lotul Fiorentinei după ce a fost iertat de conducere, fotbalistul român Adrian Mutu nu va avea parte de tratament preferențial. Starul este în urmă cu pregătirea, așa că nu va fi titular mâine, în partida de campionat cu Parma.

„La Parma mă gândesc să-l țin pe bancă pe Mutu, apoi voi vedea ce voi face pe parcursul meciului. Ieri (n.r.- vineri), s-a antrenat bine, a fost foarte motivat. El știe că pornește de la 0 cu mine”, a spus astăzi sârbul Sinișa Mihajlovici, antrenorul celor de la Fiorentina. „El trebuie să-mi recâștige încrederea pe teren, iar colegilor - în vestiar. Acum gata cu vorbele, vreau fapte!”, a mai declarat tehnicianul, care i-a oferit un cadou lui Mutu prin faptul că l-a convocat pentru partida următoare.  În etapa a 24-a din Serie A, Fiorentina înfruntă mâine, în deplasare, Parma, una dintre fostele formații ale lui Mutu.

Ne puteți urmări și pe Google News