Fotbalistul român Mihăiță Neșu, fundașul echipei olandeze FC Utrecht, a ținut să mulțumească, în premieră, celor care îi sunt aproape. Neșu a suferit o accidentare gravă, fractură de vertebră cervicală, la un banal antrenament al formației sale.
Mihăiță Neșu a suferit o gravă accidentare în urmă cu două luni. De atunci e imobilizat, iar starea sa e departe e a se fi ameliorat.
Prin intremediul siteului oficial al echipei FC Utrecht, Mihăiță Neșu a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au gândit la el în aceste clipe grele.
"Nenumăratele flori, desene şi alte forme prin care v-aţi exprimat susţinerea au fost impresionante. Dar mai ales ce au organizat suporterii la meciul cu Alkmaar a fost răscolitor. În fiecare zi mă uit la steagul uriaş făcut pentru mine şi eşarfele cu chipul meu, mă simt de fiecare dată copleşit.
Ultima îmbunătăţire a stării mele de sănătate e faptul că pot controla scaunul în care mă aflu cu ajutorul mâinii drepte. Până acum, reuşeam acest lucru doar cu bărbia.
Cred că am făcut câteva progrese mici şi în ce priveşte mişcarea picioarelor. E mult de lucrat, dar pentru mine nu e niciodată prea greu. Iubesc fotbalul şi mă simt mental foarte puternic. Sprijinul vostru îmi dă putere în plus şi vă mulţumesc încă o dată pentru tot! Chiar vreau să mulţumesc fiecăruia. A fost impresionant şi mult mai mult decît m-am aşteptat!"