Mihail Boldea demisionează din Parlament, din arest

Mihail Boldea demisionează din Parlament, din arest

Deputatul Mihail Boldea şi-a trimis astăzi, din arest, demisia din Parlamentul României, către cabinetul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Demisia lui Mihail Boldea a ajuns la secretarul general. Urmează procedura normală în astfel de cazuri, se ia act de ea în plen. Demisia este un act unilateral. Săptămâna viitoare, când se va deschide plenul, va fi transmisă această informaţie", a precizat Zgonea. Deputatul Mihail Boldea este arestat preventiv de la sfârşitul lui martie acest an. El a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii iunie, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News