MIHAI COSMA: Omul orchestră

MIHAI COSMA: Omul orchestră

Pe măsură ce ne apropiem de finalul stagiunii de concerte, evenimentele par să se succeadă într-un ritm tot mai alert.

De curând, la Filarmonică a apărut pe scenă, acompaniat de simpatia fără margini a publicului, Maxim Vengerov, unul dintre cei mai apreciaţi violonişti ai timpului nostru. Spre surprinderea multora, bine-cunoscutul interpret a apărut pe podium fără vioară, dar cu bagheta, dirijând concertul orchestrei Filarmonicii bucureştene, din care nu a lipsit una dintre piesele sale preferate - „Concertul pentru vioară şi orchestră“, de Ceaikovski, pe care, de această dată... l-a acompaniat.

Dacă în cazul acestui mare violonist noua opţiune, către arta dirijorală, este ireversibilă (din păcate inclusiv din motive de sănătate), în urmă cu câteva zile, la Sala Radio, publicul bucureştean a putut urmări o nouă demonstraţie de plurivalenţă artistică, oferită de Alexandr Rudin. Cotat drept unul dintre cei mai buni violoncelişti ruşi, acest artist de excepţie şi-a conturat cariera pe două coordonate: ca violoncelist şi ca pianist, uluind întreaga lume muzicală prin capacitatea sa de a cânta la fel de bine la ambele instrumente.

Prezenţa lui la Bucureşti, săptămâna trecută, a avut darul de a urca la maximum cota de admiraţie de care se bucura până acum. Concertul Orchestrei Naţionale Radio l-a avut pe Alexandr Rudin atât ca solist, cât şi ca dirijor, într-un program integral Ceaikovski, în care punctul central l-a reprezentat interpretarea celebrelor „Variaţiuni pe o temă rococo“, de pe un podium plasat în mijlocul orchestrei, Rudin cântând la violoncel şi dirijând în acelaşi timp, cu o dezinvoltură rară, spre deliciul melomanilor, care au renunţat la meciul România - Italia pentru a fi martorii acestui eveniment cu totul special.

După această performanţă, Alexandr Rudin pare a fi cel mai apropiat continuator al lui George Enescu şi un demn urmaş al lui Mstislav Rostropovici, dar, fără îndoială, un artist unic, prin modul fermecător în care ştie să facă muzică, indiferent de postura în care apare în faţa publicului.

Ne puteți urmări și pe Google News