MIHAI COSMA: Nopţi albe (1)

MIHAI COSMA: Nopţi albe (1)

Este titlul unui palpitant film de aventuri care îl are ca protagonist pe extraordinarul dansator Mihail Barâşnikov.

Dar stelele nopţilor albe sunt, în această vară, cei mai mari muzicieni ai lumii, care se adună în capitala ţarilor, la Sankt Petersburg, acolo unde, timp de mai multe săptămâni, nopţile sunt la fel de luminoase ca ziua. Festivalul Internaţional „Stelele nopţilor albe“, iniţiat, conceput şi derulat de către fascinantul dirijor Valery Gergiev (pe care publicul românesc a avut ocazia să-l vadă la Festivalul „Enescu“) a ajuns la a 16-a ediţie şi cuprinde concerte simfonice, seri de balet, spectacole de operă, recitaluri dintre cele mai diverse şi mai atractive, care se succed în intervalul 10 mai-27 iulie.

Am asistat în urmă cu câteva zile la un spectacol de balet, la celebrul teatru „Mariinski“ (fost Kirov), ce cuprindea trei lucrări semnate de Igor Stravinski: „Nunta“, „Ritualul primăverii“ şi „Pasărea de foc“. Superba sală a teatrului imperial a fost arhiplină şi probabil că trei sferturi dintre spectatori erau turişti străini. Spectatorii s-au manifestat cu entuziasm în faţa evoluţiei de excepţie a artiştilor baletului rus, care au evoluat în crescendo de la prima spre ultima piesă din program, sfârşind într-un adevărat triumf. „Pasărea de foc“ a fost într-adevăr cel mai atractiv moment al serii, atât ca imagine scenică (decoruri, costume), cât şi ca muzică (cea mai „prietenoasă“ dintre cele 3 partituri) şi coregrafie (variată, dinamică, elegantă, spectaculoasă, împletind tradiţia cu noutatea).

Au dansat vedetele companiei de balet, printre care Anna Sisoeva, Alexandra Iosifidi, Elena Bajenova, Vladimir Ponomarev, Ekaterina Kondaurova, Ilya Kuzneţov şi Mariana Pavlova, coregrafiile fiind semnate de Bronislava Nijinskaia, Vaclav Nijinski şi Mihail Fokin, nume de referinţă în arta coregrafică mondială. La pupitrul excelentei orchestre a fost Valery Gergiev, a cărui măiestrie pare a fi egalată doar de inepuizabila sa energie: la finalul spectacolului, a plecat grăbit, pentru a... dirija concertul simfonic din noua sală a teatrului, care începea peste 30 de minute. Corespondenţă din Sankt Petersburg (1)

Ne puteți urmări și pe Google News