Imediat dupa Revoluție, dar imediat, două chestii au explodat în România: comerțul cu lucruri de tot felul și presa. Mihai Cârciog și Ion Cristoiu s-au apucat de presa, adică la ce se pricepeau.

S-au întâlnit la „Expres”, saptamânal fondat de Mihai Cârciog și Cornel Nistorescu, apoi Cristoiu a plecat la „Zig-Zag”. Nu plecase degeaba. În vara lui 1990, „Zig-Zag” -ul lui Cristoiu vindea spre 700.000 de exemplare săptămânal. Într-un moment delicat, Cârciog l-a „pândit” pe Cristoiu și i-a dat pe mână „Expres Magazin”. Rezultatul a fost același. În scurt timp, „Expres Magazin” a devenit cel mai bine vândut săptămânal. 

La început a fost „Expres Magazin” 

Cam prin primavara lui 1992, pe holurile hardughiei de cladiri de pe Calea Victoriei, care adapostise sediul Ministerului Industriei Constructoare de Mașini, și în care se cocea „Expres Magazin”, a început sa pluteasca vestea despre noul ziar. Tot cam pe atunci, Mirel Curea și Marius Petrescu au plecat la „Viitorul românesc”, ziarul liberalilor, păstorit de Dinu Patriciu, într-un soi de deprindere a muncii la un cotidian. Azi i-am fi zis „training”. Pe vremea aia însa, mai foloseam expresii românești.

Primul număr a apărut într-o zi de luni. Luni, 22 iunie 1992. Duminică, pe 21, s-a lucrat la foc continuu, de pe la 9. Pe la prânz s-a ivit o problema cu unul dintre tehnoredactori.

O ceartă plecată din orgolii, oho, ce se mai purtau astea, și omul a zis că renunță. La ședința de după amiază, Mihai Cârciog l-a sunat pe Ion Cristoiu. Redactorii șefi adjuncți și șefii de secții, eu eram șef la sport, strânși în semicerc în biroul cu uși duble captușite în vișiniu, am asistat la dialogul telefonic. Ion Cristoiu a pus receptorul jos și ne-a dat o veste care ne-a năucit în plină vară: „Am rezolvat și cu tehnoredactorul. Vine Mihai și face el doua pagini”. Ha? 

Cel caruia veteranii presei își permiteau să-i spuna „Jack” nu glumise. La ceva timp după ce am ieșit din ședință a aparut Mihai Cârciog. Cu un sacou subțire aruncat peste umeri a intrat cu statura lui impunatoare în biroul secretarilor de redacție, a cerut machete, riglă și creion și s-a pus pe treabă. A mers inclusiv la linotip și în boxele unde coloanele de plumb se strângeau în rame, iar tipografii strigau din toți rărunchii: „calandruuuuuu!”.

Sunt puțini cei care își mai aduc aminte, dar Mihai Cârciog a fost, pe timpul lui Ceaușescu tehnoredactor la Viața românească. Așa se explică faptul ca știa să macheteze un ziar. Mi-am amintit și atunci, dar ți acum, o fază din celebra emisiune „Veniți cu noi pe programul 2”, realizată de Mihai Tatulici pe TVR 2. Mihai Cârciog era unul dintre invitați. Într-o declarație înregistrată, Ion Cristoiu spusese că „Mihai Cârciog este un patron de tip comunist”.

Îl defineau grija față de angajați și generoziate. Ca și Cristoiu, Mihai Cârciog a fost un vizionar. A crezut în ziare și în ziariști. Acum câțiva ani, la plecarea sa definitivă, Doru Bușcu a scris, în „Cațavencii”, ceva de genul „două lucruri n-a refuzat Mihai Cârciog vreodată: un whisky adevărat și un proiect bun de presă”.

Găina cu pui vii, piciorul înfrunzit și plomba care prindea radioul

Din când în când, simbriașii presei de propagandă pun placa obosită cu „găina care a născut pui vii”. Sigur că au fost și din astea. Și găina cu pui vii, și moldoveanul caruia când ploua îi înfrunzea piciorul de lemn, și omul disperat că din cauza unei plombe dentare îi rasuna în urechi postul local de radio, și nou-născutul care i-a zis mamei „mami, ce bine-mi pare să te cunosc!”. Câte și mai câte. Dar și astea au făcut parte din farmecul „Evenimentului zilei”.

„Evenimentul zilei” a fost ziarul pentru care difuzorii făceau coadă dimineața în holul corpului din dreapta al „Casei Scânteii”, a fost ziarul al carui tiraj Iliuța Naghi, directorul de distribuție, îl mărea cu câteva zeci de mii de exemplare printr-un singur telefon, ziarul care a dat jos miniștri și a înscăunat președinți.

În iarna lui 1993, la doar o jumatate de an de la înființarea „Bulinei roșii”, Ion Cristoiu a hotărât sa se faca și ediția de prânz. Adică „Bulina albastră”. Era să uit, sunt atâtea și atâtea, Cristoiu a inventat, prin toamna lui 1992, ceea ce ziarele din România vor adopta, timid, câțiva ani mai târziu: ediția a doua a unui cotidian.

Iar „Bulina albastră” s-a nascut și în urma unei realități: prea multe știri bune nu apucau să intre în ziarul de dimineață!

O poveste cu libărci sau nopțile „Bulinei albastre”

Câteva sute de oameni s-au prezentat la selecția pentru un post de redactor la ediția de prânz. S-a ținut într-o sâmbătă și am fost printre „examinatori”. S-au făcut bilețele cu câte o tema sau cu câte o zonă a Bucureștiului de unde să culegi o știre, Ion Cristoiu mai facuse așa ceva la „Zig-Zag”, și, la treabă! Doi candidați au tras același subiect. O stație de tramvai. Cea mai apropiată stație de Casa Scânteii, era cea a tramvaiului 41, de la Cașin.

La Agronomie ce era de vazut? La Manastirea Cașin se ținea atunci slujba de înmormântare a unui fruntaș țărănist. Cei doi au dat față în față. Nu puteau să scrie ambii aceeași știre. Au tras la sorți. Unul a câștigat dreptul de a scrie despre slujbă. Celalalt a inventat și el o știre, care a apărut pe prima pagina a „Bulinei roșii”. 

Știrea potrivit căreia „doi candidați la funcția de reporter la Ev. Z s-au bătut în stația tramvaiului 41 pentru o știre. Învingătorul urma să aibă dreptul de a o scrie și posibilitatea de a fi angajat”. Nu fusese nici o bătaie, dar cel care a scris despre bătaie a fost angajat pe loc!

Alta, din nopțile „Bulinei albastre”. Apropo, ediția de prânz s-a închis când vindea vreo 70.000 de exemplare... Pe o tura era redactor-șef Bogdan Ionescu, pe alta Mihai Pâlșu. Vine Bogdan Ionescu. Câțiva ne strânseserăm la bufet, erau nopți frumoase și grele. „N-am nimic de prima pagină”. Eu, ridic din umeri. „Nu e nimic tare nici acum, nici de dimineață”. Călin Darie și, sper să nu greșesc, Paul Apostol, propun un subiect:„Hai, îl dăm pe ala cu libărcile!”.

Am amuțit toți, dar mai ales Bogdan. „Cu ce, mă?”. „Cu libărcile, tată, am făcut noi o documentare grea”. „Hai, bă, terminați cu prostiile!”. 

Ce a inventat Ion Cristoiu

La prânz, pe tarabe, „Bulina albastră” deschidea cu un supratitlu înfricoșător: „O nouă nenorocire se abate asupra Capitalei”. Și un titlu pe masura: „Carcalacii și libărcile au invadat Bucureștiul!”. Plus grafica scârboaselor lighioane. Pe vremea în care nu doar internetul sau google ar fi fost ceva de pe altă lume, dar chiar și computerul, pentru noi, articolul era o lecție de documentare, de scriitură și de imaginație.

În vara lui 1992, comerțul cu blugi, cu pixuri și cu săpunuri turcești căzuse. Iureșul presei din urma cu doi ani, când românii făceau coadă la ziare, era la apus. Mihai Cârciog a avut curajul de a investi într-un nou cotidian. Ziarele de atunci aveau texte mari, titluri mici, fotografii puține. Ion Cristoiu a inventat altceva. A inventat „Evenimentul zilei”.