Michelle Obama a încasat 300.00 de dolari, dar nu a pomenit nimic despre evenimentul de la București
- Dinu Marian
- 29 septembrie 2025, 08:17
Săptămâna trecută, evenimentul cu fosta Primă doamnă, Michelle Obama de la București, promovat intens de Impact Bucharest și relatat cu entuziasm de unele publicații precum HotNews, a continuat să genereze discuții. Claudiu Pândaru, de la Republica, a lăudat-o drept o prezență "incredibilă, autentică și umilă", felicitând organizatorii și sponsorii. Numai că din “greșeală”, Michelle Obama a tratat evenimentul ca pe o obligație.
A fost prima vizită a soției lui Barack Obama în România. Pe scenă, în fața a mii de participanți, a amintit despre leadership, curaj și echilibru în vremuri instabile. „Să fii de folos cuiva, dincolo de tine însuți – asta te ține puternic”, a spus ea. Publicul a aplaudat în picioare, dar asta se pare că nu a impresionat-o.
Dar dincolo de tonul laudativ și de costul considerabil al biletelor . Prețul a fost între 300 și 500 de euro, cu un onorariu estimat pentru Michelle Obama la 300.000 de dolari, cam piperat. Dar un detaliu ne-a atras atenția: lipsa totală de mențiuni despre eveniment pe conturile de social media ale fostei Prime Doamne.
Michelle Obama a ignorat evenimentul de la București
Nici pe X, nici pe Instagram, Michelle Obama nu a publicat nimic despre vizita sa la București. Acest lucru a stârnit speculații și întrebări: De ce un eveniment prezentat ca un "impact" atât de puternic nu a fost considerat demn de a fi împărtășit cu milioanele sale de urmăritori? A fost o simplă omisiune, sau reflectă o percepție diferită asupra valorii evenimentului?
În timp ce "elita" progresistă din România a aplaudat-o la scenă deschisă, demonstrând încă o dată atașamentul său față de anumite ideologii, tăcerea de pe rețelele sociale ale lui Michelle Obama este sugestică.
Demonstrează că evenimentul a fost mai valoros pentru cei care au plătit pentru a fi acolo decât pentru invitata de onoare. Poate că, într-adevăr, "impactul" a fost mai mare asupra portofelelor participanților decât asupra agendei sau imaginii publice a lui Michelle Obama.
Și poate, simpla mențiune pe pagina ei ar mai fi costat ceva în plus. Mai ales că prezența ei s-a vrut a fi un eveniment de impact