Dacă un taximetrist refuză cursa fiindcă e scurtă, reclamaţi la patronul firmei la OPC şi la autorităţile locale.
"Distanţa de acasă la serviciu e de circa şapte kilometri, cam patru staţii de autobuz. Uneori taximetristul mă întreabă înainte să mă urc unde merg. După ce menţionez destinaţia, primesc câte un «aaa... nu... pe distanţa asta nu merg» sau «acolo nu merg». Apoi stau şi mă învârt cu disperare gonind pe străzi, în speranţa unui taximetrist milostiv", povesteşte Violeta Plămădeală, din Târgu-Mureş.
Femeia se întreabă dacă taximetriştii au dreptul să facă o astfel de selecţie a clienţilor, în funcţie de distanţa pe care o au de parcurs.
Atitudine de infractor
Reprezentanţii Asociaţiei Taximetriştilor spun că refuzarea curselor nu este legală şi îi îndeamnă pe clienţi să reclame abuzurile.
"Aşa ceva nu există în politica noastră şi nici nu pot explica ce face un infractor. Din punctul meu de vedere, cei care refuză curse nu sunt taximetrişti. În astfel de cazuri e nevoie de o reclamaţie, în urma căreia noi să investigăm cazul administrativ. Pentru asta, avem nevoie de numărul de înmatriculare al maşinii taximetristului, ziua şi ora la care s-a întâmplat incidentul. Deşi e cuvânt contra cuvânt şi este greu de dovedit, o a doua reclamaţie va arăta clar care este situaţia", spune Dan Sora, vicepreşedinte al Asociaţiei Taximetriştilor.
Acesta le recomandă celor care trec prin astfel de experienţe să reclame în primul rând la firma de care aparţine taximetristul în cauză şi în al doilea rând la Protecţia Consumatorilor.
Nu în ultimul rând, şi autorităţile publice locale care au autorizat taxiul în cauză pot fi sesizate de cei nedreptăţiţi.
Taximetriştii nu au voie să refuze curse în localitate
Legislaţia obligă taximetriştii să efectueze orice cursă în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
"Printre principalele obligaţii ale taximetriştilor, reglementate de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, se numără şi aceea de a nu refuza clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii. Taximetriştii care nu respectă această obligaţie sunt pasibili de amendă", spune juristul Mihai Titichi, consultant la Centrul European al Consumatorilor din România.