Metrorex scumpește călătoriile cu metroul începând de sâmbătă

Metrorex scumpește călătoriile cu metroul începând de sâmbătă

Compania de transport Metrorex va majora prețul călătoriilor începând de mâine, 18 septembrie. O cartelă cu două călătorii va costa 3 lei, iar una cu 10 călătorii 9 lei, se arată pe pagina de internet a companiei.

 Prețul unui abonament de o zi va costa 5,5 lei, iar un abonament lunar cu 62 de călătorii va avea prețul de 27 de lei. Legitimațiile de călătoria achiziționate înainte de 18 septembrie își păstrează valabilitatea, se arată în anunțul Metrorex.

Scumpirea urma să aibă loc începând cu data de 15 septembrie, însă reprezentanți ai Ministerului Transporturilor ne-au precizat la începutul acestei săptămâni că majorarea tarifelor a fost amânată.

Ne puteți urmări și pe Google News