Mercedes-Benz va lansa a doua generaţie CLS

Mercedes-Benz va lansa a doua generaţie CLS

Mercedes-Benz răspunde atacurilor recente orchestrate de Audi şi BMW cu a doua generaţie a "coupe"-ului cu patru uşi CLS, care va fi etalată la Salonul auto de la Paris din octombrie.

În ultimii ani, nici măcar o banală berlină de volum n-a mai fost lansată fără ca producătorul să născocească o prezentare fantasmagorică în care erau evidenţiate "profilul de coupe" al maşinii şi "calităţile" sale "sportive".

Nu conta nici măcar faptul că, de foarte multe ori, autoturismul era urnit de un banal motor turbodiesel micuţ şi leneş – ce-i drept, economic – şi că printre multele sale calităţi "incontestabile" se număra, cu necesitate, un portbagaj colosal, în care familistul echilibrat îşi putea înghesui, la o adică, agoniseala de-o viaţă.

Pentru toată această alienare trebuie să îi mulţumim producătorului Mercedes-Benz. În 2004, creatorul german de autoturisme premium a inventat o nouă nişă – coupe-ul cu patru uşi – odată cu lansarea modelului CLS.

Confirmat de public, dar şi de reacţia concurenţei

Adevărul este că, spre deosebire de orice simulacru apărut ulterior (cu excepţia mult mai puţin luxosului Volkswagen Passat CC), Mercedes-Benz CLS chiar poate fi considerat un automobil coupe prevăzut cu o pereche suplimentară de uşi.

Iniţiativa producătorului ger man a prins la public şi a deschis, până la urmă, apetitul concurenţilor direcţi, Audi şi BMW, pentru lansarea unor modele similare (Audi A7 Sportback şi BMW Seria 6 Gran Coupe) – aceasta fiind şi confirmarea supremă că CLS-ul trebuie privit ca "tăticul" unui nou segment, fie şi unul de nişă.

Premiu pentru oameni de succes

A doua generaţie Mercedes-Benz CLS este gata. Maşina va fi etalată, în premieră mondială, la Salonul auto de la Paris din luna octombrie.

Deşi producătorul s-a limitat la difuzarea unui set destul de subţire de fotografii cu noul model, urmând ca toate datele oficiale să fie prezentate cu ocazia evenimentului găzduit de capitala Franţei, e lesne de anticipat că noul CLS va fi, ca şi precedentul, un premiu pentru oamenii de succes.

Orientativ, trebuie reliefat că preţul minim al gamei încă aflate la vânzare "sare" de 60.000 de euro (60.388 de euro cu TVA inclusă pentru versiunea CLS 300 V6 – 230 CP).

Neoficial, noul Mercedes- Benz CLS va oferi o versiune de bază (CLS 350) suficient de potentă, dotată cu recent lansatul V6 pe benzină de 3.5 litri, care livrează 306 cai-putere. Ca alternativă, "zeii şoselelor" vor putea alege, iniţial, versiunea CLS 550, echipată cu un V8 pe benzină de 5.5 litri cu dublă supraalimentare şi 535 de cai-putere.

Desigur, în cel mai scurt timp posibil, tunerul oficial Mercedes-Benz va lansa şi "racheta" Mercedes-Benz CLS AMG, pe care o aşteptăm cu circa 700 de "căluţi".

MUTAREA AUDI

A7 Sportback, prima generaţie

Noul Audi A7 Sportback va fi expus şi el la Salonul Auto de la Paris din octombrie. "Coupe"- ul cu patru uşi oferit de Audi va ajunge la scurtă vreme după aceea în showroomuri, cu un preţ minim (confirmat pentru Germania) de 51.600 de euro.

A7 Sportback, care foloseşte arhitectura viitoarei generaţii A6 (Sedan şi Avant), are 4,97 metri lungime, 1,91 metri lăţime şi numai 1,42 metri înălţime. Produ cătorul susţine că A7 Sportback pune la bătaie tot ce au mai bun un coupe, o berlină şi un break – eleganţa, confortul, respectiv, utilitatea.

Gama de motorizări va fi alcătuită din două unităţi pe benzină (2.8 FSI-204 CP şi 3.0 TFSI-300 CP) şi două versiuni ale aceluiaşi turbodiesel – 3.0 TDI – care produc 204 CP, respectiv, 245 CP. Cu excepţia celei mai puţin puternice versiuni TDI, A7 Sportback va dispune de sistemul de tracţiune integrală quattro. Toate motorizările vor fi conectate la o transmisie automată.

PROIECTUL BMW

Seria 6 Gran Coupe, din 2012

BMW va lansa un "coupe" cu patru uşi, cel mai târziu în 2012. Modelul, inspirat de conceptul BMW Gran Coupe, va apărea pe piaţă la un an după lansarea noii generaţii BMW Seria 6.

Versiunea de serie BMW Gran Coupe va fi o extensie a gamei Seria 6 (coupe şi cabriolet).

"Coupe"-ul cu patru portiere va fi dezvoltat pe platforma tehnică utilizată în prezent pentru gamele Seria 5 (inclusiv 5GT) şi Seria 7.

Propulsia va fi asigurată, cel mai probabil, de aceleaşi motoare cu şase şi opt cilindri (pe benzină şi motorină), care animă modelele amintite anterior.

Viitorul model ar putea utiliza inclusiv un sistem de propulsie hibrid, similar celui oferit de limuzina Seria 7.

Ne puteți urmări și pe Google News